Funcția de șef la ISU „Dobrogea”, scoasă la concurs. Pe când și la IPJ Constanța?

1541

Articole de la același autor

După ce o bună perioadă mai marii Ministerului Afacerilor Interne au tot promis că organizează concursuri pentru funcțiile de conducere ocupate prin împuternicire, iată că trec la pasul următor: stabilesc calendarul examinărilor. ISU „Dobrogea” este una dintre primele instituții, de la nivelul Constanța, unde urmează să fie organizat concurs pentru funcția de inspector șef.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat, de curând, că au ca prioritate organizarea de concursuri pentru funcțiile de conducere de la nivelul instituțiilor din subordine. Funcții care sunt ocupate de interimari de prea mult timp, după cum au semnalat organizațiile sindicale, subliniind aspectul ilegal al acestei practici. „Conducerea M.A.I. a dispus inspectorilor generali să stabilească cu prioritate un calendar pentru desfășurarea concursurilor, în vederea ocupării posturilor de conducere, în urma unei analize temeinice și aprofundate. Acest proces va fi unul transparent, condus în mod profesionist, derulat de oameni integri, iar reușita sa va contribui decisiv la consolidarea încrederii cetățenilor în activitatea structurilor M.A.I. Obținerea stabilității pe funcție la nivelul structurilor de management, prin organizarea concursurilor de titularizare pe post, constituie un obiectiv major pentru consolidarea instituțională. Este nevoie de procese transparente și profesioniste de selecție a resurselor umane, pentru a rezolva una dintre cele mai presante probleme ale sistemului de ordine și siguranță publică”, se menționează în comunicarea M.A...



Calendarul concursurilor va cuprinde toate inspectoratele județene de poliție care au, în prezent, șefi interimari. Printre acestea, este în plan și organizarea concursului pentru funcția de inspector șef la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, ocupată în prezent, prin împuternicire, de chestorul Adrian Constantin Glugă. „În prezent se lucrează la stabilirea calendarului pentru desfășurarea concursurilor, pentru funcțiile de inspector general, șefi de direcții, de inspectorate județene, servicii”, a precizat pentru „Cuget Liber” Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române.

Însă, având în vedere că până pe 1 iulie, data la care expiră împuternicirea chestorului Adrian Constantin Glugă la șefia IPJ Constanța, nu mai este suficient timp pentru organizarea concursului, rămâne de văzut cine va prelua șefia instituției constănțene.

Col. Cristian Amarandei candidează pentru șefia ISU Dobrogea

IPJ Constanța nu este însă singura instituție din subordinea M.A.I. în fruntea căruia se află un șef interimar. Aceeași situație este și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea; în cazul acestei instituții însă lucrurile s-au mișcat mai repede, iar concursul a fost stabilit deja, pentru data de 30 iunie. Ofițerii interesați să ocupe funcție au putut să depună cererile de înscriere la concurs până pe 21 mai, iar potrivit informațiilor noastre, singurul care și-a depus candidatura este colonelul Cristian Mihai Amarandei, care în prezent este împuternicit pe funcție. Reamintim că acesta a preluat conducerea ISU Dobrogea la începutul lunii februarie, venind din funcția de șef ISU Botoșani, după decesul fostului șef al instituției constănțene, Gheorghe Daniel Popa, răpus de COVID-19.



Colonelul Cristian Mihai Amarandei a confirmat pentru „Cuget Liber” că s-a înscris la concurs, afirmând că la nivelul inspectoratului pot fi implementate proiecte de îmbunătățire a activității și modernizare pe toate planurile, administrativ, dotări și resurse umane.




„La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se află în procedură de concurs 37 de posturi de conducere, începând de la vârf cu cele două posturi de adjunct al inspectorului general și continuând la nivelul județelor cu posturi de inspectori șef, de prim adjunct al inspectorului șef și de adjunct al inspectorului șef”, au precizat reprezentanții M.A.I.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3148 secunde