Fostul șef de post de la Crucea, Stoica Hagiu, cercetat în stare de libertate

1658
Fostul șef de post de la Crucea, Stoica Hagiu, cercetat în stare de libertate - f6e816fe92e0527f5957ce70a67f22a7.jpg

Articole de la același autor

Vineri dimineață, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au propus arestarea preventivă a fostului șef de post de la Crucea, Stoica Hagiu, în prezent pensionar, acuzat că ar fi proprietarul unei fabrici ilegale de țigări descoperită într-o fermă din localitatea Crucea, la finele săptămânii trecute. Luat la întrebări de anchetatori, el a declarat că închiriase o parte a clădirii unor persoane despre care nu știa cu ce se ocupă, însă oamenii legii spun că au indicii că nu era așa străin de ce se întâmpla pe proprietatea sa.
Astfel că, în urma audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, din cursul zilei de joi, Stoica Hagiu a fost prezentat cu propunere de arestare Judecătoriei Constanța, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui depozit fiscal autorizat de autoritatea fiscală competentă, înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, ascunderea bunului ori sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și punerea în circulație fără drept a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate în domeniul fiscal, cu regim fiscal.
Numai că, din cauza lipsei de probe de la dosarul cauzei, vineri dimineață, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă. Tot vineri, s-a judecat și recursul declarat de procurori, iar decizia a fost confirmată și de magistrații de la Tribunalul Constanța.
Avocatul apărării, Ion Popescu, a criticat așa-zisele probe pe baza cărora procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Stoica Hagiu și faptul că nu au fost efectuate niciun fel de expertize care să demonstreze că, în primul rând, ceea ce s-a găsit este tutun, iar în al doilea rând, dacă echipamentele respective ar fi fost folosite vreodată pentru fabricarea țigaretelor.
"În raport de probele administrate în cauză, ceea ce apare a fi imputabil inculpatului este numai faptul că a permis unor persoane pe care nu le poate identifica să folosească imobilul proprietatea sa. Chiar dacă am reține fără dubiu că inculpatul a știut că în imobilul proprietatea sa au fost aduse mașina de fabricat țigarete și cutiile cu tutun, încă nu s-ar putea reține autoratul pentru infracțiunile de care este acuzat" - a spus avocatul Ion Popescu.
Judecătorii de la Tribunal au respins recursul declarat de procurori, urmând ca cercetările să fie continuate cu Hagiu în stare de libertate.
Polițiștii constănțeni au descoperit, în urmă cu o săptămână, o nouă fabrică ilegală de țigări, în localitatea Crucea, la doar câteva zile de când descoperiseră una în incinta unei ferme din Mihail Kogălniceanu.
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii însoțiți de trupele speciale au descins la o clădire din localitatea Crucea care multă vreme a funcționat ca fermă. Oamenii legii aveau informații că înăuntru se fabrică țigări în mod ilegal. Ca să intre în interior, polițiștii au tras cu pistolul în lacătele care ferecau ușa clădirii. Ajunși înăuntru, ei au descoperit o fabrică de țigări în toată regula, bine aprovizionată cu tutun adus din Bulgaria și Brazilia, precum și instalații de producție moderne.
În urma percheziției, oamenii legii au găsit aproximativ 15 tone de tutun, care era ambalat în 74 de colete, precum și mai multe utilaje de fabricare a țigaretelor. De asemenea, au mai fost depistate aproape 200 de pachete de țigări marca "Plugarul" care aveau aplicate timbre falsificate. Polițiștii au preci-zat că în spatele fostei ferme au mai găsit o groapă în care erau mai multe pachete de țigări ce fumegau, semn că cei care coordonau fabrica clandestină aflaseră că urmau să fie vizitați de polițiști și au încercat să-și șteargă o parte din urme.

Sechestru pe ferma lui Enache
Descoperirea din localitatea Crucea vine la scurt timp după ce, la data de 9 martie, polițiștii constănțeni descoperiseră o fabrică ilegală de țigări, în incinta unei ferme, situată în apropiere de localitatea Mihail Kogălniceanu. Acolo au fost depistate 34 de tone de tutun, timbre pentru pachetele de țigări și instalații de prelucrare a tutunului.
În acest caz au fost reținute două persoane, Gheorghe Enache și Valentin Pocora, dar judecătorii au decis, inițial, cercetarea lor în stare de libertate. La data de 15 martie, după judecarea recursului declarat de procurori, Tribunalul Constanța a decis arestarea lui Pocora, pentru o perioadă de 29 de zile, iar pentru Enache s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În aceste zile, procurorii au institut sechestru pe ferma lui Gheorghe Enache, pentru a fi siguri că prejudiciul din acest dosar ar putea fi recuperat, dacă vreo instanță îl va declara vinovat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Martie 2010
Stire din Sport : Ora adevărului pentru Farul
Sâmbătă, 27 Februarie 2010
Stire din Sport : "Marinarii" vor un debut în forță
Pagina a fost generata in 1.0762 secunde