Fost șef al Poliției Constanța, acuzat că a amenințat doi bărbați cu pistolul

686
1
Fost șef al Poliției Constanța, acuzat că a amenințat doi bărbați cu pistolul - victorpopescu300x197-1346441102.jpg

Fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Victor Popescu, este anchetat penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare. Potrivit oamenilor legii, incidentul în urma căruia fostul inspector șef s-a ales cu un dosar penal a avut loc joi dimineață, în jurul orei 11,00, în fața hotelului Victory din Vama Veche, pe care polițistul și familia îl deține.


Astfel, autoturismul polițistului a fost tamponat de autoutilitara condusă de Nicolae Ion și în care se afla și constănțeanul Traian Petre, moment în care s-au aprins spiritele. Cei doi bărbați din autoutilitară spun că polițistul i-a amenințat că îi împușcă, ba chiar a scos din portbagajul autoturismului un pistol, pe care ulterior l-a introdus în buzunarul pantalonilor. Cei doi au precizat, însă, că polițistul nici nu a făcut uz de armă, nici nu a îndreptat-o spre ei.


Ulterior, în timpul audierilor, șoferul autoutilitarei a afirmat că nu intenționează să depună plângere, în vreme ce bărbatul care-l însoțea și-a rezervat dreptul pentru a depune plângere în termenul legal.


Dosarul penal, întocmit de Secția 3 Poliție Rurală Mangalia a fost preluat spre cercetări de Parchetul de pe lân-gă Curtea de Apel Constanța, având în vedere că acuzatul este ofițer.


Menționăm că în prezent Victor Popescu este ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Capitalei.



Comentează știrea

Victory
1 septembrie 2012
prostu ala

Slinosu redivivus! Panarama tot panarama ramane! Rusinea politiei romane este proprietar de hotel construit ilegal (vezi PUZ Plaja Vama Veche). Acum cica are lumbago de la baxurile de tigari de contrabanda carate peste frontiera.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Polițiștii de la Autostrăzi vor libere
Pagina a fost generata in 0.3481 secunde