FOST PRIMAR DIN JUDEȚUL CONSTANȚA, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA

2059
FOST PRIMAR DIN JUDEȚUL CONSTANȚA, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA - dna-1514373992.jpg
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Marianei Mircea, la data faptei primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în prezent consilier local în aceleiași oraș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada decembrie 2010 – martie 2012, inculpata Mircea Mariana, în calitate de primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în exercitarea atribuțiilor, a atribuit în mod preferențial și cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, unor societăți comerciale agreate, mai multe contracte de achiziții publice (reparații, renovări ale unor clădiri ce aparțin unor instituții publice, construcția unor fântâni arteziene, etc.).


În același context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mircea Mariana a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziție, dând dispoziții subordonaților să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depășit pragul valoric de 15.000 euro prevăzut de dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepția lucrărilor/serviciilor contractate și a dispus plata acestora (în unele cazuri lucrările nu au fost realizate conform proiectului).


Urmarea acestor demersuri infracționale a fost prejudicierea patrimoniului orașului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condițiile de mai sus, reprezentând sumele încasate. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin inculpatei. 


Primăria municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4067 secunde