Foc de ARMĂ tras asupra unui tren de persoane!

209
Foc de ARMĂ tras asupra unui tren de persoane! - maxresdefault155886100-1535612276.jpg
Un foc de armă a fost tras, în timpul nopții de miercuri spre joi, asupra unui tren de persoane care circula pe ruta Timișoara - Reșița, iar o alică a pătruns prin geam, în compartiment. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Oamenii legii fac acum cercetări.

Polițiștii cercetează un posibil caz de uz de armă, după ce lucrătorii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Reșița au fost sesizați că asupra unui tren de persoane s-ar fi tras, din exterior, cu o armă de foc.

"Lucrătorii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Reșița au fost sesizați prin apel de urgență, miercuri seara, cu privire la faptul că asupra trenului de persoane Regiotrans 16113 Timișoara-Reșița Nord, automotor aparținând unui operator privat, s-a tras din exterior un posibil foc de armă, iar o alică a pătruns prin geam, în compartiment", a declarat joi, pentru AGERPRES, comisar Adrian Jurjică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin.

Potrivit martorilor, evenimentul s-a produs imediat după ce trenul s-a pus în mișcare din gara Colțan.

"O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, din care a făcut parte și un polițist din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dar nu au fost găsite proiectile sau fragmente de proiectil", a precizat comisar Adrian Jurjică.

De la fața locului au fost ridicate probe, urmând să fie efectuată o expertiză criminalistică, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5271 secunde