Flota comercială a României, acum 20 de ani. Echipajele au început să abandoneze navele arestate

252
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Echipajele au început să abandoneze navele arestate - flota-1564172369.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Cu 22 de nave arestate, dintr-un total de 77 de nave aflate în patrimoniul său, situația companiei Navrom poate fi apreciată ca fiind catastrofală. Cauzele acestui fenomen în extensie sunt legate de politica falimentară promovată de operatorii privați care au avut navele în contracte de bare-boat, dar și de neaplicarea prevederilor contractuale de către fosta echipă managerială. 
În cele ce urmează, vă prezentăm situația de pe 13 nave ale Navrom: 
- "Aiud" se află în Italia, la Marghera. Lipsă alimente și combustibil; 
- "Avrig" se află la Douala - lipsă combustibil, alimente și asistență medicală, pe care agentul nu le mai asigură din cauza restanțelor la navlu; 
- "Bihor" este arestată în China, la Dalian, va fi scoasă la vânzare, cu șanse mari de reușită; 
- "Curtea de Argeș" se află la port Sudan. Lipsă combustibil, lubrifianți, alimente; 
- "Căciulata" - echipajul amenință cu abandonarea navei la Port Suez, în Egipt. Lipsesc apa, alimentele și combustibilul; 


În Italia, India sau Mexic, fără apă și combustibil 
- "Frunzănești" se află în Italia, la Porto Marghera. Dacă nu se plătesc alimentele și combustibilul, echipajul va cere asistență din partea Autorității portuare; 
- "Giurgeni" se află în radă la Kandla, în India, fără apă, combustibil; 
- "Oituz" este încărcată în Mexic, dar în imposibilitate de manevră, din cauza avariei majore la motorul principal. Fără combustibil, apă, alimente; 
- "Oravița", în Dubai - fără combustibil, apă și hrană. Frigiderele nu funcționează pentru că nu au curent electric. Alimentele existente la bord au fost aruncate; 
- "Râureni" este încărcată în Richards Bay, arestată, în nesiguranță, fără combustibil și alimente; 
- "Sălaj" se află în Port Qasim, Pakistan, fiind reținută de autorități. Echipajul amenință cu abandonarea navei, pentru că lipsesc combustibilul, uleiul, alimentele și apa; 
- "Seimeni" se află în Mombassa, Kenia. Echipajul a abandonat nava și locuiește la ambasadă sau la Misiunea Marinarilor din port; 
- "Smârdan" - Echipajul a pregătit bărcile la copastie, pentru abandonarea navei în radă la Singapore. Lipsesc combustibilul, apa și alimentele. (24 ianuarie 1998) 


De ce au fost arestate navele companiei Navrom 
Un număr de 24 de nave ale Companiei Navrom, retrase din exploatarea operatorilor privați, sunt arestate în diferite porturi ale lumii pentru următoarele motive (în paranteze sunt trecute firmele care operează navele): 
- "Sălaj" (HSS) - arestată pentru datorii față de furnizori. Operatorul îi datorează armatorului 1.538.378 de dolari plus penalități de 804.831 de dolari; 
- "Giurgeni" (HSS) - arestată pentru cheltuieli portuare neachitate și neplată echipaj; 
- "Frunzănești" (HSS) - datorii față de echipaj și bunker neachitat;
- "Avrig" (Socib) - datorii față de furnizori. Operatorul îi datorează Navrom suma de 1.268.173 de dolari plus penalități de 131.323 de dolari; 
- "Aiud" (Socib) - datorii față de echipaj și agent; 
- "Năsăud" (HSS) - datorii față de echipaj; 
- "Drăgășani" (Self Invest) - datorii față de furnizori; 
- "Curtea de Argeș" (Oscar Maritime) - datorii față de furnizori plus litigiu marfă. Operatorul îi datorează armatorului 788.728 de dolari; 
- "Oscar Acrux" (Oscar Maritime) - facturi neonorate. Datoria către armator este de 441.031 de dolari; 
- "Mirăslău" (Balkanmar) - pentru litigiu marfă; 
- "Râureni" (Maritime Carrier) - datorii față de echipaj plus datorii față de salvatorul navei "Smârdan"; 
- "Căciulata" (Duplex Maritime) - datoria către armator se ridică la 525.750 de dolari; 
- "Teiuș" (Euroship) - datorii față de furnizori și echipaj. Armatorului îi este datorată suma de 112.261 de dolari; 
- "Gheorghieni" (Euromar) - datorii față de furnizori și echipaj. Armatorul are de primit 134.971 de dolari; 
- "Sebeș" (Euromar) - datorii față de furnizori și echipaj. Armatorul are de primit 132.729 de dolari; 


Datorii, datorii, datorii… 
- "Seimeni" (Euromar) - datorii față de furnizor și echipaj. Armatorului i se datorează suma de 207.728 de dolari; 
- "Bihor" (Euromar) - datorii față de agent și echipaj. Datoria către armator -318.622 de dolari; 
- "Oravița" (Hinmar - Newco) - datorii către agent și echipaj. Datoria către Navrom se ridică la 71.942 de dolari; 
- "Smârdan" (Hinmar - Newco) - litigiu marfă plus datorii față de echipaj. Datoria către Navrom se ridică la 27.333 de dolari; 
- "Snagov" (Cavara) - arestată pentru o reclamație privind marfa de pe navele "Oituz" și "Focșani." Armatorul are de primit 145.837 de dolari; 
- "Sucidava" (Cavara) - arestată pentru litigiile privind mărfurile de pe navele "Romanați", "Avrig" și "Zalău." Armatorul are de primit 166.504 de dolari; 
- "Zărnești" (Duplex Ship Management) - datorii către furnizori și echipaj. Armatorul are de primit 353.037 de dolari; 
- "Tismana" (Grup III) - datorii că¬tre Navlomar. Armatorul are de primit 213.993 de dolari; 
- "Valea Albă" (Oscar) - litigiu de marfă cu firma Remarc. 
Informațiile ne-au fost furnizate de CNM Navrom. (28 ianuarie 1998) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6032 secunde