Florian Walter a murit, după ce suferise un atac cerebral

224
Florian Walter a murit, după ce suferise un atac cerebral - walter-1558331746.jpg

Articole recomandate

Florian Walter a murit, duminică, în jurul orei 22:00, la numai 56 de ani. Cel care a fost investitor la Dinamo, Petrolul și Universitatea Cluj se afla în stare critică la Spitalul de Urgență Floreasca din București.


Omul de afaceri suferise, joi, un atac cerebral, iar vineri fusese operat de doctorul Șerban Brădișteanu. Walter s-a aflat în comă până seara trecută, când a decedat.


Florian Walter a fost acționar majoritar al FC Petrolul, precum și unul dintre acționarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la "U" Cluj.


Ulterior, a avut probleme cu legea, motiv pentru care în 2015 a fost dat în urmărire internațională, după fuga în Emiratele Arabe Unite. Un an mai târziu a fost adus în țară din Emiratele Arabe Unite, sub escortă. Nu a făcut prea multe declarații, dar întrebat de ce a plecat din țară, a spus ceva despre o amenințare la adresa vieții sale, informa la momentul respectiv Digi 24.


"Nu veneam, dacă-mi era frică de închisoare", a declarat Florian Walter, răspunzând unei întrebări din partea presei. El a susținut că nu a fugit din țară și că afacerile sale au fost corecte întotdeauna.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9124 secunde