FINAL TRAGIC PENTRU BĂIATUL DISPĂRUT DE PATRU ZILE: "Asta e o moarte învăluită în mister. Ne spuneau că nu e acolo"
2645
Articole recomandate
O persoană din Satu Nou a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată la spital
23 Aprilie 2024
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
23 Aprilie 2024
Oficial de la autorităţi. Ce amendă a primit şoferul care a circulat cu maşina în zona pietonală de pe strada Ştefan de Mare
23 Aprilie 2024
Povestea operațiunii de căutare a tânărului sighetean dispărut sâmbătă la Ocna Șugatag a luat sfârșit. Din păcate, vorbim despre un final nefericit. Adrian a fost găsit decedat.
Adolescentul în vârstă de 16 ani din Sighetu Marmației a fost de negăsit timp de patrui zile, în pofida amplelor operațiuni de căutare.
Miercuri seara, trupul său neînsuflețit a fost observat plutind pe luciul apei lacului din proximitatea Băilor Vechi.
În urma apelului prin 112, prin care a fost sesizată prezența unui cadavru în apă, echipaje de pompieri și polițiști de frontieră s-au deplasat la fața locului. Cu ajutorul unui aparat de termoviziune utilizat la graniță, cadavrul a fost reperat. Pompierii au acționat pentru scoaterea sa din apă și pentru a-l preda medicilor legiști.
Criminaliștii sosiți efectuează cercetări, pentru a afla ce s-a întâmplat: Adi a vrut să se răcorească, a alunecat, s-a aruncat sau a fost împins în apă, scrie infomm.ro.
"Pruncul meu nu avea dușmani, a fost de omenie," a spus tatăl băiatului după aflarea veștii. Sunt cuvintele unui tată îndurerat care, timp de 4 zile, și-a căutat fără încetare copilul.
Familia crede că băiatul a fost ucis și aruncat apoi în lac. "Suntem disperați. Că a fost omorât. Altceva nimic. Că e bătut", spune mătușa tânărului.
"Asta e o moarte învăluită în mister. A fost găsit unde a fost căutat de 4 zile. Au venit scafandrii, au venit cu barca cu scanner. Ce să mai înțelegem, când ne spune că 99% nu e acolo?!", a spus și nașa lui Adrian, citează romaniatv.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 12 Iulie 2017
Luni, 10 Iulie 2017
Duminică, 09 Iulie 2017
Sâmbătă, 08 Iulie 2017
Vineri, 07 Iulie 2017
Joi, 13 Iulie 2017
Miercuri, 12 Iulie 2017
Marţi, 11 Iulie 2017
Sâmbătă, 08 Iulie 2017