Fetiță în comă după ce s-a înecat cu o alună

207
Fetiță în comă după ce s-a înecat cu o alună - dddd-1583151383.jpg

Articole recomandate

O fetiță în vârstă de un an și jumătate, din localitatea Udești, se află internată în stare gravă în Spitalul Județean de Urgență Suceava (SJU), după ce, duminică seara, s-a înecat cu o alună, relatează Agerpres.

Directorul medical al SJU Suceava, Alexandru Macovei, a declarat presei, luni, că fetița, care a ajuns în comă la spital, a fost internată de urgență prezentând insuficiență respiratorie, a fost diagnosticată cu ''aspirație bol alimentar, comă grad 3'' și a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru a i se înlătura mâncarea ingerată. Potrivit lui Macovei, prognosticul în acest caz este, deocamdată, rezervat.

Părinții fetiței au afirmat că micuța se afla cu surorile ei mai mari care mâncau alune și, la un moment dat, a luat și ea câteva și le-a înghițit, după care a început să tușească. Tatăl i-a scos alunele pe care le avea în gură, dar, pentru că tot nu se simțea bine, a chemat salvarea care a transportat-o la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2543 secunde