Fetița de 13 ani racolată pentru prostituție de învățătoare, în atenția Protecției Copilului

308
Fetița de 13 ani racolată pentru prostituție de învățătoare, în atenția Protecției Copilului - diicotfootgooglero1345195013-1351283857.jpg

Articole recomandate

Angajații Protecției Copilului Constanța s-au sesizat cu privire la situația copilei de 13 ani, din Sinoe, pe care învățătoarea din localitate, Aurelia Broască, ar fi racolat-o în vederea practicării prostituției, iar toată vara a fost exploatată sexual de un grup infracțional din Constanța. 


Deși legislația impune ca în astfel de cazuri, în care minorii au de suferit, să fie sesizați și repre-zentanții instituției menționate mai sus, acest fapt nu s-a întâmplat. "Noi ne-am sesizat din presă și am luat legătura cu Primăria Mihai Viteazu, în vederea realizării unei anchete sociale, în urma căreia se va stabili cum poate fi ajutată fata, dacă are nevoie de consiliere psihologică", ne-a declarat Roxana Onea, purtător de cuvânt al Protecției Copilului Constanța.

Reamintim că în acest dosar au fost arestați trei bărbați, iar alte cinci persoane, printre care și fosta învățătoare de la Școala Gimnazială Sinoe, sunt cercetați în libertate pentru trafic de minori, pornografie infantilă și proxenetism. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8717 secunde