Fesuri contrafăcute, confiscate în Portul Agigea

182
Fesuri contrafăcute, confiscate în Portul Agigea - fesuri-1535121150.jpg

Articole de la același autor

Mii de fesuri care ar fi contrafăcute au fost confiscate în Portul Agigea. Acestea erau aduse din China și purtau însemne ale unei mărci cunoscute, fiind susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.


Astfel, joi, 23 august, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat în baza analizei de risc, de către lucrătorii vamali, la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Germania. 


În urma verificărilor, au fost descoperite 9.396 de fesuri despre care se bănuiește că nu aparțin mărcii care apare inscripționată pe ele. "Articolele, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 302.551 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4688 secunde