Festivitate de absolvire a promoției "Centenarul Marii Uniri", la Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

635
Festivitate de absolvire a promoției

Articole de la același autor

Festivitatea de absolvire și de înaintare în primul grad a promoției 2018 "Centenarul Marii Uniri" de ofițeri ingineri militari și civili, precum și de maiștri militari de marină, va avea loc vineri, 27 iulie, la ora 10.00, în campusul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".


În prezența Secretarului de stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Nicolae Nasta, și a Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralului dr. Alexandru Mîrșu, 29 de absolvenți militari ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" și 38 de absolvenți ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale vor primi primele lor grade de ofițeri, respectiv maiștri militari de marină. De asemenea, un număr de 217 absolvenți ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" vor primi diplomele de ingineri.


La acest important eveniment, sunt invitați reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice centrale și locale, personalități ale vieții universitare constănțene, reprezentanți ai instituțiilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului naval și activităților portuare, delegați ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, dar și rude și prieteni din partea absolvenților.


Promoția 2018 poartă denumirea onorifică "Centenarul Marii Uniri" pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și este cea de-a 96-a promoție a Școlii Navale "Mircea", prima instituție de învățământ superior dobrogeană și predecesoare a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4909 secunde