Femeie reținută într-un complex comercial, după ce a lovit polițiștii sesizați că aceasta și-ar fi agresat copilul

323
Femeie reținută într-un complex comercial, după ce a lovit polițiștii sesizați că aceasta și-ar fi agresat copilul - dz04mdamagfzad1mmjvmnjfhzjvimtg0-1517042329.jpg
O femeie a fost reținută, vineri seara, într-un complex comercial, după ce a lovit polițiștii chemați de o angajată a magazinului care a reclamat că aceasta și-ar fi agresat copilul. Copilul a fost preluat de prietenii femeii și ulterior, în scurt timp, de bunici, precizează Poliția.


Vineri, în jurul orei 20.00, prin apel la 112, o angajată a unei societăți dintr-un complex comercial din Sectorul 2 a sesizat că o femeie își agresează copilul minor și că la momentul în care i-a atras atenția a avut un comportament violent și față de ea, relatează News.ro.


"La fața locului s-a deplasat un echipaj de ordine și siguranță publică. La momentul în care s-au apropiat de persoana reclamată, aceasta fiind însoțită de mai mulți cunoscuți, aceasta a refuzat să se legitimeze, a încercat să plece, iar când polițiștii au insistat, femeia l-a lovit cu pumnul în față pe unul dintre ei. A fost imobilizată, moment în care l-a mușcat de picior pe celălalt agent. A fost condusă la secția de poliție pentru audieri. Copilul a fost preluat de prietenii femeii și ulterior, în scurt timp, de bunici", precizează Poliția.

Conform sursei citate, după audieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 a dispus reținerea persoanei în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Pe Facebook a fost postat și un filmuleț de către o persoană care a asistat la incident, scrie digi24.ro



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0844 secunde