Femeie căzută de la etaj, în Constanţa. Intervin paramedicii

986
Femeie căzută de la etaj, în Constanţa. Intervin paramedicii - ambulanta-1618058526.jpg

Articole de la același autor



Echipele Serviciului de Ambulanţă Constanţa au fost solicitate, în urmă cu puţin timp, în Constanţa, în zona Palas, acolo unde se pare că o femeie a căzut de la etaj. 


"Pacienta a fost găsită în stop cardio-respirator de către un echipaj Saj B2, a fost resuscitată şi a fost predată Smurd C cu puls prezent", au precizat reprezentanţii Ambulanţei Constanţa.
Aceasta a fost transportata la Spitalul Judeţean Constanţa. Femeia s-a aruncat de la etajul al treilea al unui bloc din zona Palas.


"În jurul orei 14.30, am fost solicitaţi pentru a interveni în zona Palas, acolo unde o femeie ameninţa că se aruncă de la etajul al treilea al unui bloc. De îndată, la faţa locului, au fost mobilizate mai multe forţe, printre care autoscara şi un echipaj de terapie intensivă", precizează reprezentanţii ISU.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, la nici două minute de la sosirea echipajelor la faţa locului, femeia s-a aruncat în gol. "Imediat, a fost evaluată starea acesteia şi s-au început manevrele de resuscitare. Femeia a fost predată ulterior de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă", au mai spus reprezentanţii ISU.
Femeia are aproximativ 40 de ani.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6234 secunde