Femeia care a comis crima de la metrou, transferată la Jilava. DEȚINUTELE PROTESTEAZĂ!
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Magdalena Șerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe șinele de metrou, a fost transferată din arestul Poliției Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava.
"Femeia se află în custodia Spitalului Penitenciar Jilava și este supravegheată din punct de vedere medical. Ea a fost adusă pe 13 decembrie, ieri seară. Medicul curant va decide, în funcție de diagnostic, perioada spitalizării", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava, Denisa Ene.
Ea a precizat că datele medicale și diagnosticul unei persoane sunt date confidențiale.
Potrivit unor surse judiciare, femeile aflate în celula unde urma să fie transferată Magdalena Șerban, din arestul central al Poliției Capitalei, au protestat față de prezența acesteia.
Femeia de 36 de ani care a împins o tânără pe linia de metrou în stația Dristor I, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului București nu este definitivă, însă este executorie.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 14 Decembrie 2017
Joi, 14 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Sâmbătă, 09 Decembrie 2017
Miercuri, 13 Decembrie 2017