Fata cu ochii verzi ca norii ce prevestesc vara furtună pe cer…

469
Fata cu ochii verzi ca norii ce prevestesc vara furtună pe cer… - aviatori-1552942573.jpg

Articole recomandate

Poveștile de demult ale așilor manșei sunt readuse în prim plan de Cuget Liber, în cadrul rubricii Remember. Misiuni speciale, piloți, avioane, elicoptere, evenimente mai mult sau mai puțin fericite, iar episodul de astăzi este unul cu adevărat special. 


Am urcat scările spre sala de tratament. O infirmieră m-a îndrumat către un pat de un alb imaculat. M-am întins ușor pe acel pat, mi-am lăsat capul pe pernă până am simțit că ochii mă dor din cauza luminii din tavanul salonului. Instinctiv am închis ochii pentru o clipă. Când i-am deschis din nou, am văzut în fața mea, foarte aproape, o tânără asistentă îmbrăcată într-un costum de culoare albastră. 
- Ce greutate aveți astăzi, domnule comandor? m-a întrebat.
- 80 kg, i-am răspuns. 
Domnișoara asistentă a deschis un caiet, s-a uitat în el și m-a întrebat:
- Cât scoatem? Aveți 2 kg în plus la greutate. 
- Mai punem 200, deci 2.200, i-am răspuns. 
Apoi, urmând protocolul specific, a fixat liniile pentru tratament și s-a aplecat puțin spre mine, folosind un pansament steril. Atunci, privirile noastre s-au întâlnit pentru o clipă și am văzut că era o fată frumoasă, cu părul ușor ondulat, castaniu. Avea un zâmbet ce-i făcea gropițe în obraji. Dar cel mai mult mi-au atras atenția ochii ei, ochi verzi spre albastru ca apa-n adâncuri sau ca norii ce prevestesc vara furtună pe cer… 


"Vorbim și totuși… nu ne cunoaștem!" 
În tinerețea mea, am cunoscut o fată cu ochi asemănători. Eram elev anul I la Școala militară de ofițeri de aviație "Aurel Vlaicu" de la Boboc și obținusem un bilet de voie într-o duminică. În orașul Râmnicu Sărat, chiar în centru, era un parc în care am intrat și m-am așezat pe o bancă. Imediat a apărut în fața mea o fată înaltă, îmbrăcată în trening, ce bătea o minge de volei de asfalt. Bătea mingea și mă privea. "Probabil era atrasă de uniforma mea de elev aviator cu epoleți albaștri", am gândit eu atunci. Fata mi-a zis: 
- Credeam că te cunosc… Știi, duminica trecută am avut meci cu ai voștri și am cunoscut un băiat ce semăna cu tine. 
- Nu am fost eu, i-am răspuns. Mergi la antrenament? 
- Da, merg la antrenament. La Liceul "Eminescu", foarte aproape de aici. 
M-am ridicat și eu de pe bancă și i-am făcut semn să mergem. Ea râdea, era foarte veselă și, din doi în doi pași, bătea mingea de volei pe trotuar. 
- Vorbim și totuși… nu ne cunoaștem, am încercat eu să intru în vorbă. 
Dar fata nu mi-a răspuns. Nu mi-a răspuns atunci și nici altădată… 
După antrenament, am însoțit-o acasă, undeva în centru, pe strada Suvorov. O însoțisem ca să se schimbe de trening și să vină să ne plimbăm. Nu peste mult timp, a apărut îmbrăcată într-un costum subțire, albastru, compus dintr-o bluză și pantalon, ca tânăra asistentă de lângă patul meu… 
Oare ce-am mai făcut atunci? Doar ne-am plimbat pe străzi, ținându-ne de mână. În duminica aceea, îmi făcea bine prezența ei. Avea părul ușor ondulat, de culoarea castanelor coapte. Părul ei era lung și-i cădea pe umeri neuniform. Am prins-o de mijloc… 


"Ce preferințe aveți, domnule comandor?" 
Frumoasa asistentă pregătise deja fistulinele și mă întrebă, referitor la locul unde să le fixeze, cu o voce melodioasă: 
- Ce preferințe aveți, domnule comandor? 
- Preferințe! Da, mai multe, i-am răspuns. Să nu mă doară, să nu fie în același loc și să înțepăm de jos în sus… 


Primii pași pe pod… 
La capătul străzii principale, am traversat trotuarul spre podul peste râul Râmnic. Nu întreba unde mergem, ci îmi vorbea de școală. După ce am făcut primii pași pe pod, ne-am oprit. Fata s-a întors complet spre mine și mi-a acoperit gura cu o mână. Era aproape cât mine de înaltă și, privind-o mai atent, am văzut că avea ochii de un verde albăstrui ca 
apa-n adâncuri. 
Ochii ei erau asemănători cu ochii asistentei de lângă patul meu…
Buzele-i fremătau, puțin întredeschise. Iată că, îmbrăcat în costumul meu de elev aviator, țineam în brațe o fată de 16 ani, acolo, pe pod, deasupra apei ce curgea lin sub noi. I-am sărutat ușor buzele în timp ce trupul ei vibra în brațele mele, ca o trestie în vânt… 


"Totul normal!" 
- Doare, supără ceva? m-a întrerupt din gânduri domnișoara asistentă.
M-am dezmeticit deodată din amintirile mele și i-am răspuns:
- Nu, totul normal… 
Era să zic "TOTUL NORMAL LA BORD", ca atunci, cu mulți ani în urmă, pe aerodromul Boboc. În săptămâna aceea în care noi, elevii de anul I, urma să zburăm în simplă comandă… 
Ramona, fata cu ochii verzi, cea pe care o cunoscusem în învoire, pot spune chiar și frumoasa asistentă din prezent, plecaseră: prima, departe în amintirile mele, cealaltă în alt salon, la alți bolnavi… 


Căpitan-comandor de aviație (r) Nelu ENACHE, ARPIA-Filiala Constanța




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4111 secunde