FAPTE BUNE. Un jandarm de la Gruparea Mobilă „Tomis” a recuperat banii unei femei. „Erau pentru renovarea casei!”
Articole de la același autor
Poliția are nevoie de forțe proaspete. Transferul jandarmilor, preferat în locul angajărilor din sursă externă!
29 Iunie 2021
Încurcături pentru soldații și gradații profesioniști, din cauza unui cuvânt din lege!
03 Iunie 2021
Un jandarm din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța a înseninat ziua unei femei din Năvodari, în momentul în care a găsit și i-a returnat o sumă mare de bani. „El este Daniel, colegul nostru care locuiește cu familia în Năvodari și în după-amiaza zilei de 06 iulie s-a dus la grădință să-l ia acasă pe Tudor, băiețelul lor de patru ani. În drumul spre casă, pe strada Ogorului, a observat o agendă, iar în interiorul acesteia erau 1500 de euro. A întrebat persoanele care se aflau în acel moment pe stradă dacă au pierdut ceva. Pentru că răspunsul trecătorilor a fost negativ, a mai rămas în zonă încă 30 de minute pentru a vedea dacă vine cineva să revendice suma de bani. Pentru că se grăbea, seara intra în serviciu, s-a deplasat la domiciliu și a căutat în agendă, indicii care să-l ducă către persoana care a pierdut suma de bani. A doua zi, a căutat cu atenție în agendă și a observat într-un colț, un număr de telefon. A sunat și la capătul celălalt a răspuns o doamnă din Mediaș care i-a spus că are o cumnată în Năvodari și că aceasta i-a povestit în lacrimi că a pierdut o suma mare de bani, undeva în drumul spre casă”, au relatat reprezentanții GMJ Tomis.
Subofițerul s-a prezentat, i-a dat acesteia numărul de telefon și în aproximativ 10 minute a fost sunat de doamna Ileana. S-a deplasat la domiciliul acesteia, a întrebat-o câteva date specificate în agendă și i-a înmânat suma de bani. Aceasta i-a mulțumit lui Daniel și a mărturisit, în lacrimi, că nu mai credea că o să mai recupereze banii necesari la renovarea casei. A mai adăugat că suma de bani crede că i-a căzut din geantă când a scos o sacoșă pentru a face cumpărături.
Pentru acest lucru, plt. maj. Târsână Daniel va fi propunerea noastră pentru emblema de onoare a MAI.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 11 Iulie 2021
Luni, 05 Iulie 2021
Vineri, 04 Iunie 2021
Joi, 03 Iunie 2021
Marţi, 18 Mai 2021
Duminică, 27 Iunie 2021
Duminică, 13 Iunie 2021
Miercuri, 02 Iunie 2021
Duminică, 30 Mai 2021
Miercuri, 12 Mai 2021