EXPLOZIE / Un copil și o femeie au fost răniți, astăzi, într-o deflagrație produsă într-un apartament

106
EXPLOZIE / Un copil și o femeie au fost răniți, astăzi, într-o deflagrație produsă într-un apartament - explozie-1418490799.jpg

Articole de la același autor

Un copil de zece ani și o femeie au fost răniți, astăzi, în urma unei explozii care a distrus aproape în întregime un apartament de la ultimul etaj al unui bloc din Târgu Mureș, răniții fiind preluați de echipajele medicale, alături de doi vecini, care au suferit atacuri de panică.


Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, Mihai Gagyi, a declarat că explozia s-a produs la etajul al patrulea al unui bloc de pe strada Cisnădiei, din cartierul Mureșeni din Târgu Mureș, cu puțin înainte de ora 9.00, deflagrația nefiind urmată de incendiu.


"Din apartamentul unde a avut loc explozia sunt două victime, un băiețel sub zece ani, și o femeie. Băiețelul a fost scos pe targă, femeia a ieșit pe picioarele ei. Ambii prezintă arsuri la față și membre, sunt în stare stabilă. Au fost preluați de echipajele medicale pentru a fi transportați la spital, alături de alte două persoane din bloc, care au suferit atacuri de panică", a declarat Gagyi.
Potrivit aceleiași surse, toți locatarii blocului au fost evacuați din apartamentele lor, locuința unde s-a produs explozia, a cărei cauză este în curs de stabilire, a fost distrusă aproape în totalitate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 09 Noiembrie 2014
Stire din Eveniment : Accident rutier în Constanța. O victimă!
Pagina a fost generata in 0.3701 secunde