EXPLOZIE ÎNTR-UN APARTAMENT DIN CONSTANȚA / GALERIE FOTO

2184
4

Articole de la același autor

Pompierii constănțeni au fost sesizați, în urmă cu puțin timp, despre o explozie la o butelie a unui aragaz dintr-un apartament situat în Constanța, pe strada Barbu Delavrancea, bl. 33 A. 


"La ora 12:39, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța a preluat un apel venit de la un cetățean care semnala producerea unei explozii în Municipiul Constanța, pe strada Barbu Delavrancea. Imediat, două autospeciale cu nouă pompieri coordonați de un ofițer s-au deplasat în zona indicată, dar și un echipaj pentru descarcerare întrucât nu se cunoștea gravitatea evenimentului și urmările acestuia. Ajunși la adresa indicată de apelant, echipajele de pompieri au constatat că explozia a fost produsă de o acumulare de gaze de la butelia de la aragaz și nu a fost urmată de incendiu. În apartamentul afectat au fost găsite două persoane care prezentau arsuri, ambele fiind preluate de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și transportate la Spitalul Județean de Urgență. La o primă evaluare, explozia a afectat doar apartamentul în care s-a produs, însă fiind vorba de un bloc de apartamente, subprefectul Radu Volcinschi a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții un punct de vedere privind structura de rezistență a imobilului și modul în care aceasta a fost afectată sau nu", au precizat reprezentanții ISU Dobrogea. 






Comentează știrea

aurora
7 februarie 2014
acarul ,,paun,,

doamne cu buteliile stea de pe timpul strabunicii nu mai suntem in siguranta acum ,,,binenteles ca nu excludem si neatentia dar aum daca inchizi aragazul numai de la butelie si nu si de la butonul de la aragaz risti sa mori cu zile sau sa patesti alte dracii nu mai zic si de conductele de gaz pentru blocuri ca nu s-au fcurut respectand normele psi si de asemenea sunt cazuri cand scurgerile de gaz sunt periculos de cantitative si declansaza explozii care invinovatesc pe nedrept pe locatari finndca institutiile nu vor recunoaste in veci vre-o vinovatie sau nerespectare de norme de montare a conductelor de gaz ,,,pentru blocuri,,,

qwertyuiop
7 februarie 2014
mai invata lb romana semi analfabeto

..

Răspuns la: acarul ,,paun,,
Adăugat de : aurora, 7 februarie 2014
doamne cu buteliile stea de pe timpul strabunicii nu mai suntem in siguranta acum ,,,binenteles ca nu excludem si neatentia dar aum daca inchizi...
Tina
7 februarie 2014
Butelii

Nu buteliile sunt de vina... ci oamenii si inconstienta si nepasarea lor... cand 90% din persoanele care detin butelii inca le verifica cu flacara ce pretentii sa mai ai?

Răspuns la: acarul ,,paun,,
Adăugat de : aurora, 7 februarie 2014
doamne cu buteliile stea de pe timpul strabunicii nu mai suntem in siguranta acum ,,,binenteles ca nu excludem si neatentia dar aum daca inchizi...
nicu
7 februarie 2014
butelii

am schimbat eu azi o butelie si iti zic eu ca buteliile is devina. alea galbene gaz peco, m-am dus cu ea sa imi dea alta si surpriza mai erau 5 defecte acolo. tot stocu zicea vanzatoarea de acolo

Răspuns la: Butelii
Adăugat de : Tina, 7 februarie 2014
Nu buteliile sunt de vina... ci oamenii si inconstienta si nepasarea lor... cand 90% din persoanele care detin butelii inca le verifica cu flacara ce...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4366 secunde