Exercițiu de evacuare medicală, în Marea Mediterană

273
Exercițiu de evacuare medicală, în Marea Mediterană - exercitiu-1572904069.jpg

Articole de la același autor

Fregata 221 "Regele Ferdinand" a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, cu o echipă complexă, formată din personalul medical, cel aeronautic și echipa de boarding, la Exercițiul CRYSTAL SEA 19, organizat ca parte a Operației NATO Sea Guardian 19. Conform serialului specific, victima a fost transportată la Spitalul Rambam din orașul israelian Haifa, informează Statul Major al Forțelor Navale Române. 


Activitatea de tip MEDEVAC s-a desfășurat în Marea Mediterană, iar Elicopterul IAR-330 Puma Naval a asigurat transferul personalului implicat, în cel mai scurt timp posibil. 


Militarii Forțelor Navale pentru Operații Speciale au avut rolul de a urca pacientul în aparatul de zbor. Rănile acestuia au constat într-o plagă împușcată în zona toracică și două fracturi, dintre care una deschisă. Situația simulată de militarii români a fost apreciată de către doctorii din Israel și de către reprezentanții medicali ai MARCOM, ca fiind una foarte complexă, ceea ce denotă profesionalismul echipajului românesc. 


Desfășurarea acestei activități a avut ca scop dezvoltarea capacității de reacție a echipajului românesc și consolidarea cooperării cu partenerii non-NATO din zona bazinului mediteranean. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4442 secunde