Elevii din Constanța, față în față cu polițiștii

151
Elevii din Constanța, față în față cu polițiștii - whatsappimage20181015at122137pm-1539598792.jpg

Articole de la același autor

La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități specifice în cadrul Programului de prevenire a ,,Delincvenței juvenile și victimizării minorilor", ocazie cu care s-au deplasat la Liceul ,,Emil Palade" din Constanța, unde au inițiat o discuție interactivă cu elevii claselor a XI-a și a XII-a, legată de răspunderea penală a minorilor.


Pornind de la ideea că pregătirea juridică are o importanță deosebită în rândul adolescenților, lucrătorii de poliție au prezentat elevilor noțiuni juridice de bază pe care fiecare tânăr trebuie să le cunoască, astfel încât actele, faptele și dezideratele acestuia să nu contravină cu legea penală.


Pe lângă tema principală, polițiștii au dezbătut împreună cu elevii aspecte legate de prevenirea manifestărilor violente în rândul adolescenților, conștientizarea fenomenului de bullying și metode de protecție împotriva lui, precum și aspecte legate de traficul de persoane.


Echipa a fost completată cu specialiști din cadrul Agențeii Naționale Împotriva Traficului de Persoane Constanța.
Activitățile se subscriu Campaniei de prevenire a violenței ,,Refuz să devin o victimă" și Proiectului educațional ,,Ia atitudine, împotriva pentru siguranța ta".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8686 secunde