Elevii constănțeni, vizitați de jandarmi și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog

183
Elevii constănțeni, vizitați de jandarmi  și reprezentanți  ai Agenției Naționale Antidrog - elevii-1488481559.jpg
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, alături de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, continuă activitățile de prevenire împotriva violenței, consumului de tutun, alcool și droguri în rândul adolescenților, în cadrul unor proiecte încheiate între cele două instituții și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Ieri, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, împreună cu cei ai CPECA Constanța, au fost prezenți alături de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 8 Constanța. Temele abordate s-au referit la pericolele pe care le reprezintă consumul de alcool, tutun, precum și folosirea drogurilor.

Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii au fost îndrumați să recunoască semnele unor consumatori de substanțe interzise, reprezentantul CPECA oferind în același timp și sfaturi privind prevenirea consumului unor astfel de substanțe. De asemenea, adolescenților le-au fost prelucrate și principalele cauze care generează consumul de droguri în România, precum și efectele negative ale acestor substanțe.

În plus, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta și în zona adiacentă unităților școlare, cauzele producerii acestora, dar și sancțiunile prevăzute de lege în cazul săvârșirii unor astfel de fapte.

Scopul acestor activități îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenței, prin oferirea de informații care să permită creșterea nivelului de educare și conștientizare a tinerilor în vederea neînceperii consumului de droguri, precum și a adoptării unor comportamente prosociale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7152 secunde