Elevii constănțeni, avertizați de pericole cu ocazia Zilei Internetului

183
Elevii constănțeni, avertizați de pericole cu ocazia Zilei Internetului - elevii-1509291239.jpg

Articole de la același autor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Internetului, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul IPJ Constanța, au vizitat Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", unde au desfășurat activități de prevenire în ceea ce privește siguranța minorilor în mediul virtual. 


Astfel, polițiștii constănțeni au discutat cu adolescenții despre pericolele la care se pot expune, în momentul accesării rețelelor de comunicare electronică. 


"Fiți prudenți când oferiți persoanelor cunoscute pe Internet informații personale despre voi înșivă sau familie. Prietenii din mediul online ar trebui să fie doar persoane pe care le cunoașteți în realitate. Nu acceptați să vă întâlniți cu persoane cunoscute pe rețelele de socializare", se numără câteva dintre recomandările adresate minorilor pe această temă. 


De asemenea, polițiștii le-au reamintit elevilor că informațiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, multe dintre ele fiind eronate. Totodată, fotografiile sau filmele pot fi prelucrate, înfățișând situații care nu s-au petrecut de fapt niciodată. Elevii au fost sfătuiți să ceară ajutorul, în orice situație, persoanelor în care au încredere.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3659 secunde