Elev tâlhărit de doi colegi în scara unui bloc

155
Un elev în vârstă de 15 ani de la un liceu din municipiul Vaslui a fost atacat de doi colegi după ce a ieșit de la cursuri, agresorii urmărindu-și victima până în scara blocului unde locuia, apoi au imobilizat-o și i-au furat un telefon mobil.
Potrivit cercetărilor făcute de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui, elevul a fost atacat într-un bloc de pe strada Dimitrie Bolintineanu, după ce a fost urmărit de către doi colegi de liceu, de 15 și 16 ani, imediat după ce a părăsit incinta școlii, odată cu terminarea cursurilor.

Intrat în scara blocului în care locuia, elevul de 15 ani a fost imobilizat de unul dintre cei doi adolescenți, care i-a pus mâna la gură, apoi i-a luat cu forța telefonul mobil. Ulterior, atacatorii au fugit, însă unul dintre ei a fost prins de către șoferul unei mașini care trecea prin zonă.

"Bărbatul a reușit să-l prindă pe adolescentul în vârstă de 16 ani, după ce victima i-a cerut ajutorul imediat ce a scăpat din mâna unuia dintre autorii tâlhăriei. La sesizarea făcută prin numărul de urgență 112, polițiștii s-au deplasat în zonă în vederea demarării cercetărilor în acest caz", a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele celor doi adolescenți pentru tâlhărie, ei fiind cercetați în libertate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ce deșeuri  au "crescut" pe plajă
Miercuri, 17 Octombrie 2012
Stire din Actual : L-au bătut  până a murit!
Pagina a fost generata in 0.2668 secunde