Drepturile și libertățile minorilor, dezbătute la Universitatea "Ovidius"

566
Drepturile și libertățile minorilor, dezbătute la Universitatea

Articole recomandate

La sfârșitul săptămânii, Universitatea "Ovidius" din Constanța a găzduit conferința cu tema "Drepturile și libertățile minorilor în actualul context legislativ", eveniment la care au luat parte numeroși specialiști. Aceștia au dezbătut problematici din domeniul protecției drepturilor copiilor cu care se confruntă nu doar cadrele didactice, ci și avocații, psihologii și asistenții sociali.

"Sper ca această conferință să fie un început pentru a putea dezbate toate problemele cu care ne confruntăm atât noi, la nivelul DGASPC Constanța, cât și celelalte insituții care au competențe în ceea ce privește drepturile și libertățile copiilor. Tot ceea ce a fost prezentat aici ne va fi de folos practic, dar și teoretic și în ceea ce privește, spre exemplu, pregătirea studenților Facultății de Drept și Științe Administrative. Nouă ne va folosi pentru a înțelege și mai bine viitoarele modificări legislative", a declarat directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Petre Dinică.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3243 secunde