Dosarul svasticii purtate de Mazăre, declinat la Parchetul Curții de Apel Constanța

588
Dosarul svasticii purtate de Mazăre, declinat la Parchetul Curții de Apel Constanța - b0b75c3f654f444cd535f16487223151.jpg
Dosarul în care primarul Constanței, Radu Ștefan Mazăre, este cercetat pentru că a defilat în public purtând uniformă și însemne naziste a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Procurorii de aici au solicitat acest dosar pe motiv că există mai multe plângeri împotriva primarului Mazăre pentru infracțiuni contra păcii și omenirii. Astfel că dosarele au fost conexate, urmând ca cercetările să fie efectuate în continuare de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Amintim că, la data de18 iulie, în timpul unei prezentări de modă, Radu Mazăre a apărut într-o uniformă de ofițer german, alături de fiul său, îmbrăcat în ordonanță. Costumul de ofițer din armata germană avea însă însemnele svasticii pe curea. La scurt timp, la Parchetul General a fost depusă o sesizare anonimă în legătură cu fapta edilului constănțean.
În sesizarea care a fost trimisă, la data de 20 iulie a.c., pe adresa Parchetului General, persoana, a cărei identitate anchetatorii urmează să o stabilească, a trimis de pe o adresă de e-mail textul următor: "Poate ar trebui să se sesizeze cineva în legătură cu Radu Mazăre și însemnele naziste". La acest text a fost atașat un articol care a apărut, într-un ziar constănțean, la data de 20 iulie, respectiv ulterior apariției mult controversate a primarului Mazăre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.782 secunde