Dosare penale pentru că au condus beți sau fără permis

402
Dosare penale pentru că au condus beți sau fără permis - dosare3-1557159950.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au surprins, în ultimele zile, în trafic, o mulțime de șoferi iresponsabili. Astfel, la Valul lui Traian, aceștia au depistat o femeie, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Plugarilor din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Ulterior, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul îi aparține unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care se afla pasager pe locul din dreapta. Din această cauză, pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru că i-a încredințat femeii autoturismul.  La rândul lor, polițiștii din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 223, fără a poseda permis de conducere. Cu aceeași situație s-au confruntat și polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, care au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța, fără a poseda permis.
Și la Vama Veche, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


Tot în Constanța a fost depistat și un tânăr în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 2A, fără a poseda permis, iar un altul în vârstă de 27 de ani a fost prins la Săcele. În toate cazurile, polițiștii le-au întocmit dosare penale celor care au sfidat legea și au condus fără a deține permise auto.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4097 secunde