Dosare penale întocmite la granița cu Bulgaria

185

Articole de la același autor

Pe timpul desfășurării activităților de supraveghere și control în zona de frontieră, polițiștii din cadrul Gărzii de Coastă au surprins doi șoferi care intenționau să iasă din țară cu autoturismele, fără a îndeplini condițiile legale. Azi-noapte, în jurul orei 04.00, pe sensul de ieșire din țară al Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov a fost verificat un Mercedes, cu numere de înmatriculare italiene, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani. Verificările au evidențiat că respectivul autoturism era radiat din circulație din 15 iulie 2010.

În jurul orei 07,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean român, în vârstă de 22 ani, domiciliat în municipiul Târgu Mureș, aflat la volanul unui Mitsubishi cu numere de Franța. Verificările au evidențiat că certificatul de înmatriculare al autoturismului este fals.

Cei doi șoferi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de "punere în circulație și conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat", "punere în circulație și conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu numere false de înmatricualre" și uz de fals.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4267 secunde