Doi elevi militari din Constanța, participanți la un maraton internațional

260

Articole de la același autor

Doi elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale participă, sâmbătă, 6 martie, la „David Goggins 4x4x48 Challenge”. Este vorba despre un maraton internațional, lansat ca o provocare pe internet, în care sportivi din orice colț al lumii trebuie să alerge 6,5 kilometri (4 mile) o dată la 4 ore, într-un interval de 48 de ore. Timpul de odihnă după fiecare repriză de alergare este tot de aproximativ 4 ore.

Elevii militari Claudiu Gabriel Brindea și Marin Moldoveanu au ales să se alăture și ei provocării lansate de ultramaratonistul și fostul luptător de forțe speciale David Goggins. Claudiu Brindea este fost campion național la șah și iubește, în egală măsură, orice tip de sport. De altfel, spune că a încercat câte puțin din fiecare. Acum, în calitate de elev militar, se concentrează numai pe antrenamente individuale de forță.

„Îl urmăresc pe David Goggins de câțiva ani. Este un model pentru mine. A îndeplinit cele mai grele programe de pregătire din lume, inclusiv cel pentru trupele speciale americane. Fost Navy SEAL, Goggins s-a retras din activitatea militară, dar continuă să încurajeze și să promoveze activitățile sportive ajutând oamenii să își schimbe stilul de viață. Eu, fiind pasionat de sport și dorindu-mi să ajung la Forțele pentru Operațiuni Speciale, accept orice sfat și orice îndrumare venite din partea celor mai buni oameni din domeniu. Am acceptat această provocare pentru a-mi demonstra mie, în primul rând, că antrenamentele zilnice pe care le fac pentru a-mi duce visul la îndeplinire nu sunt în zadar”, explică elev fruntaș Claudiu Gabriel Brindea.

Marin Moldoveanu este nu doar elev al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, dar, în paralel, este și student la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Este fost soldat și a făcut parte din lotul sportiv al Statului Major al Forțelor Aeriene. A jucat fotbal și practică artele marțiale. „Am acceptat provocarea lansată de David Goggins motivat de faptul că este ceva nou, ceva ce nu am mai făcut. M-a atras și gradul de dificultate al maratonului, ceea ce face activitatea să fie cu atât mai frumoasă. Voi duce la îndeplinire această provocare din pasiune pentru sport, dar și din respect pentru statutul meu de elev militar. Crezul meu este că sportul este rugăciunea trupului și educarea colectivului, a societății prin puterea exemplului. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, motivația vine din interior”, este de părere elevul soldat Marin Moldoveanu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4098 secunde