Doi bărbați voiau să fure 500 de kilograme de cocs

191
Doi bărbați voiau să fure 500 de kilograme de cocs - dscf01491348485943-1348514795.jpg
Doi bărbați s-au ales cu dosar penal, deoarece au crezut că pot fura 500 de kilograme de cocs fără a fi prinși.

Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în timpul unui control de rutină al jandarmilor, în zona Gării Agigea Nord. Oamenii legii au surprins o persoană care se chinuia de zor să sustragă cocs din vagoanele unui tren. În momentul prinderii în flagrant a lui Iulian P., de 31 de ani, jandarmii au observat că acesta reușise deja să umple șapte saci cu cocs, adică aproximativ 250 de kilograme. În aceeași zonă, peste aproximativ o oră, oamenii legii au identificat un alt bărbat, care încerca, la rândul său, să extragă cocs dintr-un alt vagon. Gheorghe L., de 41 de ani, a fost găsit de jandarmi lângă alți șase saci cu cocs, adică aproximativ 230 de kilograme. Toate cele 480 de kilograme de cocs au fost predate reprezentanților CFR Marfă. Cei doi bărbați au fost acuzați de furt și vor avea dosar penal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 21 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Doi copii din Hârșova, prinși la furat
Pagina a fost generata in 0.8721 secunde