Documentarul "Dezastrul din Colectiv", difuzat azi

190
Documentarul
Documentarul "Dezastrul din Colectiv", despre tragedia care a avut loc în clubul bucureștean pe 30 octombrie 2015, va fi difuzat, duminică, în premieră, de Discovery Channel, informează un comunicat al televiziunii.


Filmul are 44 de minute și va fi transmis de la ora 22,00.

Documentarul va prezenta, în ordine cronologică, faptele care s-au petrecut în acea noapte în București, așa cum au fost relatate de cei direct implicați — supraviețuitori, familii ale acestora, autorități și cadre medicale care au luat parte la operațiunile de salvare. De asemenea, va fi și o reconstituire a momentelor de dinainte și după izbucnirea incendiului, scrie Agerpres. 

Nick Allder, expert internațional în efecte speciale, multiplu premiat pentru producții precum "Alien" (1979) sau "Al cincilea element" (1997), a luat parte la realizarea acestui proiect în calitate de consultant pe aspecte ce țin de siguranță.

Documentarul este comisionat de către Discovery Networks, prin producătorul executiv Charlotte Reid, unei echipe românești conduse de Mihai Predescu, producător cu peste 20 de ani de experiență în domeniul producției TV internaționale. Pe durata acestui program nu vor fi difuzate mesaje comerciale.

"Suntem extrem de recunoscători față de martorii implicați în această producție, pentru curajul și deschiderea lor de a-și face cunoscute poveștile, astfel încât publicul să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015. Mulțumită lor, am reușit să aprofundăm într-o manieră echilibrată evenimentele din acea noapte, oferindu-le telespectatorilor o perspectivă amplă asupra acestei tragedii", declară Charlotte Reid, producător executiv pentru Discovery Networks International. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4543 secunde