Doamnele și domnișoarele, trase pe dreapta de polițiștii constănțeni
Articole de la același autor
Reprezentantele sexului frumos au fost oprite, ieri, în trafic, de către polițiștii con-stănțeni. Nu au primit amenzi și nici avertismente, ci câte o floare. Șoferițele oprite au primit o lalea și o felicitare, dar și câteva sfaturi despre conducerea preventivă.
Emoții mari a avut o femeie care a fost oprită de oamenii legii chiar în timpul examenului practic pentru permisul la categoria C. Viitoarea șoferiță s-a bucurat când a observat că nu a greșit cu nimic și că, de fapt, este vorba de o acțiune "specială" a poliției.
În total, peste 300 de lalele și 300 de felicitări au fost împărțite în trafic. Acțiunea a fost desfășurată de Serviciul Rutier Constanța, în colaborare cu studenții Universității "Ovidius" din Constanța și Agenția Națională Antidrog.

Articole pe aceeași temă
Marţi, 08 Martie 2016
Luni, 07 Martie 2016
Luni, 07 Martie 2016
Vineri, 04 Martie 2016
Joi, 03 Martie 2016
Miercuri, 02 Martie 2016
Luni, 29 Februarie 2016
Luni, 29 Februarie 2016
Duminică, 28 Februarie 2016