€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

DNA Constanța lovește în Arhiepiscopia Tomisului! Prejudiciu de mii de lei

Ştire online publicată Joi, 13 Septembrie 2018. Autor: Alina RADU
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, și Ionuț Cosmin Băcilă, administrator al unei societăți comerciale, „pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.”, după cum precizează reprezentanții DNA, într-un comunicat de presă.

Ce spune DNA

În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (europene și de la bugetul de stat), denumit „Egalitate pe piața muncii - Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenția Națională Antidrog) și Arhiepiscopia Tomisului Constanța a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfășoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date - calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser - cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile.

Responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost Vasile Rusnac, cel care este inculpat.

Cu alte cuvinte, Arhiepiscopia Tomisului ar fi externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de Ionuț-Cosmin Băcilă, inculpat și el.

În acest context, anchetatorii susțin că, în perioada august - octombrie 2015, cei doi inculpați au folosit, cu rea credință, în cadrul proiectului menționat, declarații și documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal, realizarea activităților contractate în proporție de 100%, deși în realitate cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser – cofetar nu avuseseră loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpați le cunoșteau.

Astfel, Vasile Rusnac și Ionuț-Cosmin Băcilă au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543 lei (din care 346.903 lei - Arhiepiscopia Tomisului și 125.640 lei - societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin).

Oamenii legii au pus poprire pe conturile bancare deținute de cei doi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8183 secunde