DNA a respins cauțiunea lui Sebastian Ghiță; bunurile depuse nu acopereau 13 milioane euro

145
DNA a respins cauțiunea lui Sebastian Ghiță; bunurile depuse nu acopereau 13 milioane euro - 118350-1460966600.jpg
Procurorii DNA Ploiești au respins cauțiunea depusă săptămâna trecută de deputatul Sebastian Ghiță, în condițiile în care garanțiile depuse de acesta nu acopereau suma de 13 milioane de euro, au declarat, luni, surse judiciare. 


Potrivit acestora, Ghiță are termen până joi pentru a depune noi garanții astfel încât întreaga sumă să fie acoperită.

Deputatul Sebastian Ghiță a depus, lunea trecută, garanții mobiliare și imobiliare în contul cauțiunii de 13 milioane de euro stabilită de procurori în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe infracțiuni, între care șantaj, folosire de informații nedestinate publicității și dare de mită, au declarat surse avocățești.

Conform surselor citate, garanțiile depuse aparțin unei societăți controlate de parlamentar.


Deputatul este urmărit penal în acest dosar pentru două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, două infracțiuni de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, scrie Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Aprilie 2016
Stire din Eveniment : Călin Popescu-Tăriceanu, la DNA
Luni, 11 Aprilie 2016
Stire din Eveniment : Gabriel Oprea, la DNA
Joi, 14 Aprilie 2016
Stire din Politică-Administrație : Vasile Blaga, audiat la DNA
Pagina a fost generata in 0.2772 secunde