Directorul Romarm, reținut de procurorii DNA

186
Directorul Romarm, reținut de procurorii DNA - romarm-1457455646.jpg

Articole recomandate

Procurorii DNA l-au reținut marți pe Nicușor-Mircea Mihai, director comercial în cadrul CN Romarm SA, pentru complicitate la cumpărare de influență și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În dosar, a fost reținută și Claudia Aura Mariș, care susține că ar fi reprezentant al unei asociații nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilități, aceasta fiind acuzată de cumpărare de influență. Cei doi vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, începând din noiembrie 2014, Claudia Mariș și o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăți, dar și prin intermediul asociației al cărei reprezentant susține că ar fi aceasta, un circuit financiar prin care au vândut Societății Fabrica de Arme Cugir SA câteva mii de genți speciale (K4 și K5), la suprapreț.

"Concret, în perioada noiembrie 2014 - 2015, fiecare din cele două societăți administrate în fapt de către cele două persoane a achiziționat gențile de la un producător, după care le-au vândut către asociația respectivă la un preț dublu (rata de profit obișnuită era de 53% - 54%, cu o singură excepție când a fost de 44%). Mai departe, asociația a vândut aceste genți către Societatea Fabrica de Arme Cugir SA, cu un profit minim pentru sine, pe baza unor contracte încheiate fără a se organiza o procedură de licitație publică", se arată în comunicat, potrivit Romanialibera.ro.

DNA precizează că, la 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir SA a organizat o licitație având ca obiect achiziționarea acelorași tipuri de genți, asociația reprezentată de inculpată fiind clasată pe locul al treilea. "Din acel moment, inculpata Mariș a demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Societății Fabrica de Arme Cugir SA să cumpere de la asociația respectivă cel puțin 12.000 genți (ce fuseseră achiziționate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitației). Pe de-o parte, în perioada 21 - 22.01.2016, inculpata Mariș s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent și agresiv să-l determine pe director să cumpere gențile respective, fără a reuși acest lucru", susțin procurorii.

Anchetatorii au reținut că ulterior aceasta a contactat o persoană din conducerea fabricii de armament (denunțător în cauză) căreia i-a cerut insistent să-l determine pe director să fie de acord cu rezilierea imediată a contractului încheiat cu câștigătorul licitației și să achiziționeze de la asociația pe care o reprezenta gențile.

"Nici această intervenție nu a condus la rezolvarea pe care o aștepta inculpata. Pentru a asigura succesul demersului ei, inculpata i-a oferit, în luna decembrie, aceleiași persoane, o agendă în care se afla suma de 1.500 lei, dar a fost refuzată. Pe de altă parte, inculpata, atât personal, cât și prin intermediul altor persoane, a depus la sediul CN Romarm SA mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea unei echipe de control la Fabrica de Arme, pentru a verifica, printre altele, și modul în care s-au derulat procedura de licitație pentru achiziționarea genților, dar și contractul subsecvent", se mai spune în comunicat.

DNA mai menționează că, la instigarea lui Nicușor Mihai, aflat în relații de amiciție cu Claudia Mariș, membrii echipei de control au întocmit un raport care a avut ca urmare demiterea directorului general.

Procurorii au constatat că, în același context, la 7 martie, Claudia Mariș i-a oferit martorului denunțător suma de 3.000 lei, promițându-i totodată că, dacă va reuși să-l determine pe noul director al fabricii să permită achiziționarea celor 20.000 de genți de la asociație, după ce va primi contravaloarea acestora, îi va mai remite 6.000 de lei. În aceeași zi, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3417 secunde