Viorel Farcaș, director general al SC Confort Urban SRL, se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, delapidare și conflict de interese. Confort Urban este o societate cu capital de stat, cu asociat unic Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Potrivit procurorilor, în perioada mai 2014 și până-n prezent, Cristinel Viorel Farcaș, în calitate de director general al SC Confort Urban SRL, și o altă persoană, cu viză de control financiar preventiv, cu rea credință, au participat la atribuirea a două contracte, către două societăți comerciale și ulterior la efectuarea unor plăți nelegale în cadrul celor două contracte ce au avut ca obiect servicii de transport rutier și închiriere utilaje în valoare de 22.764.600 lei, respectiv furnizarea de piatră spartă în valoare de 3.075.000 lei.
Aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale care impuneau, printre altele, organizarea unor proceduri de licitație publică. Prin aceste acțiuni, Viorel Farcaș este acuzat că a prejudiciat bugetul SC Confort Urban SRL cu suma totală de 17.994.680 lei, reprezentând contravaloarea plăților ilegale efectuate în favoarea societăților executante.
În același context, procurorii afirmă că Viorel Farcaș i-a cerut administratorului uneia dintre cele două societăți să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S, în valoare de 95.000 euro, pe care să i-l pună la dispoziție cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv atribuirea și plata serviciilor respective.
"Autoturismul a fost folosit gratuit, exclusiv și permanent de inculpatul Farcaș Cristinel Viorel și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției inculpatului", precizează DNA Constanța.