Din culisele poveștii incredibile a lui Victor Rădulescu

Povestea lui Iustin Victor Rădulescu, bărbatul de 56 de ani, angajat al Căpităniei Portului Midia, care trăiește, împreună cu soția și fiul său dintr-un salariu de 1.500 de lei într-un apartament sărăcăcios din Constanța, dar este acuzat de autoritățile italiene că ar fi creierul unei organizații ce a făcut trafic cu nouă tone de cocaină, pare de-a dreptul incredibilă.

Acuzațiile deosebit de grave vin în contradicție flagrantă cu realitatea, dar acest lucru nu a împiedicat autoritățile române să-l ridice pe om de acasă și să-l aresteze în baza mandatului european emis pe numele lui de către anchetatorii italieni.

Este foarte posibil să avem de a face cu o confuzie, cu o gravă eroare, dar, din nefericire, legile noastre nu îi apără pe cetățenii români de astfel de greșeli.

Potrivit Legii 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, procurorii și judecătorii români nu au decât misiunea de a îndeplini o formalitate, cetățenii noștri, vinovați ori nu de fapte penale în afara granițelor țării, fiind trimiși ca pe "colete", fără un minimum de verificări în ceea ce privește implicarea reală și concretă în vreo infracțiune. Este deja știut că mulți dintre infractori se folosesc de alte identități, de multe ori ale unor persoane cunoscute, pentru a scăpa de rigorile legii. "Victimele" se pomenesc, peste noapte, implicate în povești ce sunt, pentru ele, de domeniul științifico-fantasticului și le depășesc puterea de înțelegere. Dar cum, uneori, viața bate filmul, tot astfel o experiență de acest gen te poate marca pentru totdeauna! Cel mai grav este că oricare dintre noi poate fi în această situație, iar statul nu intervine cu nimic pentru noi.

"În toate cazurile de extrădare, noi trebuie să dăm curs solicitării statului care cere extrădarea cetățeanului român. Nu avem nicio calitate să verificăm actele de urmărire penală ale procurorilor străini. Obligațiile noastre sunt stipulate clar în lege și suntem obligați să le respectăm", ne-a declarat magistratul Zoița Frangu, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Constanța.

Judecătorii români trebuie să verifice doar dacă persoana solicitată are vreun dosar de urmărire penală sau în curs de judecată pe rolul instanțelor din România și dacă infracțiunile pentru care se cere extrădarea sunt prescrise, acestea fiind singurele "condiții" datorită cărora se poate împiedica ori doar amâna extrădarea.

Un caz de la Constanța tras la indigo a marcat un om pe viață!

Din nefericire, la Constanța, s-a mai înregistrat, în urmă cu aproape patru ani, un caz parcă tras la indigo. Atunci, un bărbat cu o poziție socială bună, care și-a câștigat existența într-un mod cinstit, ce lucra ca tehnician la Facultatea de Fizică, Chimie și Tehnologia Petrolului, s-a trezit, peste noapte, pe "lista neagră" a autorităților belgiene, de care era acuzat de infracțiuni informatice, mai exact de "35 de fapte de skimming (furt electronic)", dosar catalogat drept "cel mai mare caz de skimming din istoria Belgiei" de până la acel moment.

Firește, el a fost ridicat de acasă, iar judecătorii constănțeni, așa cum cere procedura, l-au trimis, legat, în Belgia.

După două luni de anchetă, el a fost găsit nevinovat. Belgienii au descoperit că un văr de-al său se folosise de datele lui și astfel l-a băgat pe om în belea!

Cele două luni de arest i-au marcat viața și, probabil, a rămas dezamăgit iremediabil de sistemul judiciar româ-nesc și de cum își tratează statul român propriii cetățeni.

Ieri, după câțiva ani de la povestea în care a fost implicat, întrebat dacă a dat în judecată statul român ori pe cel belgian pentru a fi despăgubit pentru trauma suferită, acest om, marcat încă de toate cele prin care a trecut, ne-a mărturisit că nu. "Nu vreau nici măcar să trec pe lângă vreo instanță de judecată", ne-a spus acesta vizibil afectat de faptul că s-ar putea redeschide acest subiect în presă, iar reputația sa ar fi, iarăși, pe nedrept tăvălită.