Din ce cauză a murit și ultimul "locotenent" al lui Băhăian

1374
2
Din ce cauză a murit și ultimul
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București ne-au declarat, ieri, că, în urma efectuării necropsiei asupra cadavrului lui Adrian Grigoraș, de 22 de ani, unul dintre principalii suspecți ai crimelor ce ar fi fost orchestrate de Sergiu Băhăian, s-a constatat că moartea a fost neviolentă și a fost cauzată de o insuficiență cardio-respiratorie. 

Moartea subită a lui Adrian Grigoraș la o vârstă atât de fragedă naște în continuare numeroase semne de întrebare, mai ales că, în ultimele luni, el a fost coleg de celulă chiar cu cel care l-ar fi pus să comită crimele: Sergiu Băhăian. 

Amintim că Grigoraș fusese condamnat de judecătorii constănțeni la 22 de ani de închisoare, iar următorul termen în judecarea recursului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, urma să aibă loc chiar astăzi. 

De asemenea, trebuie precizat faptul că Valentin Șlepac, principalul "locotenent" al lui Băhăian, a murit în urmă cu un an, tot în penitenciar, dar la Jilava, în urma unor probleme grave de sănătate. 

Așa se face că cei considerați de procurori principalii pioni ai lui Băhăian au ajuns în mormânt înainte ca judecătorii să dea o sentință definitivă în acest dosar. 

Va răspunde, prin urmare, Sergiu Băhăian, pentru crimele oribile care au fost comise de Șlepac și Grigoraș, așa-zișii "executanți" ai acestuia, în condițiile în care probele majore erau însăși declarațiile celor doi? Ei sunt acum în mormânt, iar pe Băhăian nu mai are cine să-l acuze! Rămâne de văzut ce decizie vor lua judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție…

Comentează știrea

Sasu
31 octombrie 2012
crima organizata

In spatele se afla Babinciuc Kameliu si Pesterau Grigore si multa evaziune fiscala pentru acolitii lor !

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012
Stire din Actual : O crimă a fost elucidată după 13 ani!
Pagina a fost generata in 0.7371 secunde