DIICOT a renunțat la urmărirea penală a prim-grefierei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța

339
DIICOT a renunțat la urmărirea penală a prim-grefierei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța - diicotdosar-1588612811.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au făcut publice precizări cu privire la modul de soluționare al unui dosar penal privind încălcarea protocolului clasificat încheiat între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din urmă cu doi ani.

În toamna anului 2018, Parchetul Înaltei Curți a sesizat DIICOT că pe o rețea de socializare a fost publicată o copie a documentului clasificat "Protocol privind organizarea cooperării între SRI și PICCJ pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin potrivit legii". Documentul a fost publicat de Darius Vâlcov. Cercetările au fost începute de Parchetul Înaltei Curți, dar ulterior au fost declinate către DIICOT. În aceeași cauză, arată oamenii legii, a fost anchetată N.I., prim-grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, fiind acuzată de neglijență în păstrarea informațiilor și fals material în înscrisuri oficiale. 
Parchetul Înaltei Curți a dispus renunțarea la urmărirea penală, pe parcursul cercetărilor. De asemenea, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală și pentru alte persoane. "În cauză a fost dispusă renunțarea la urmărirea penală, constatându-se că nu există un interes în urmărirea infracțiunii săvârșite, ținând seama de împrejurările concrete ale instrumentării unitare ale acestei cauze, fapt ce a avut drept consecință imposibilitatea administrării probatoriului într-un mod coerent", au arătat reprezentanții DIICOT.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4223 secunde