DIICOT a început ancheta în cazul Orban-Dăncilă

345
DIICOT a început ancheta în cazul Orban-Dăncilă - orbandancila-1530176553.jpg

Articole recomandate

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem pe marginea plângerii depuse de liderul PNL Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă, pe care o acuză de înaltă trădare.


Începerea anchetei de către procurorii DIICOT înseamnă că plângerea depusă de Ludovic Orban a trecut de controlul de regularitate, întrunește condițiile prevăzute în legislația penală privind depunerea unui denunț. Pot fi efectuate audieri sau pot fi cerute documente.


În mai, liberalii au depus la Parchetul General o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncilă și a liderului PSD, Liviu Dragnea, în contextul deciziilor luate de de șefa Executivului pe marginea mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. După ce Parchetul general și-a declinat competența în analizarea acestor acuzații, dosarul a ajuns la DIICOT.

Înaltă trădare, uzurparea funcției publice, divulgare de informații nepublice și prezentarea cu rea-credință de date inexacte, acestea sunt acuzațiile aduse de PNL în plângerea făcută la parchet.

"Am depus o sesizare la PICCJ privind anumite fapte săvârșite de Viorica Dăncilă, dar și de președintele Liviu Dragnea. Această sesizare este depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetățean al României. Am considerat o obligație morală pentru mine. Niciodată nu am acceptat să închid ochii, să tac, să fiu pasiv, atunci când am constatat lucruri grave care afectează interesele fundamentale ale României, iar ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme riscă să distrugă orice urmă de credibilitate a României pe plan extern, riscă să dinamiteze punți care au fost construite în zeci de ani de România și alte țări, de asemenea riscă să pună în pericol interese fundamentale ale României care sunt puse pe tarabă ca la talcioc de Dragnea și de acoliții lui pentru diferite interese de natură personală", a declarat Ludovic Orban despre plângerea penală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7738 secunde