"Dezertorul" Adrian Țuțuianu! Ce s-ar ascunde în spatele scandalului "Bani pentru militari"

3192
7

Articole de la același autor

Armata stă pe un butoi cu pulbere. Militarii sunt nemulțumiți de condițiile de muncă, de faptul că își riscă viața pe bani puțini și nici aceia nesiguri. S-a jucat alba-neagra cu banii pentru chirii și norma de hrană pe luna septembrie, iar tensiunile au escaladat, totul culminând cu demisia/demiterea ministrului Adrian Țuțuianu.

Venit la cârma Ministerului Apărării Naționale de numai două luni, odată cu "echipa Tudose", Țuțuianu nu cred că va avea onoarea de a rămâne în cartea de istorie. Cum ar putea fi oare păstrat în memorie un om care și-a părăsit camarazii, cei pe care trebuia să-i conducă, și asta după o serie de declarații contradictorii. Ba că nu mai sunt bani pentru armată, ba că există disfuncționalități de comunicare între MApN și opinia publică, ba că ar fi demisie, ba că ar fi demitere.

Una peste alta, cu sau fără Țuțuianu la conducere, problemele armatei rămân și nu este în regulă ca autoritățile să se joace cu banii pentru militari, pentru cei care își slujesc patria, acasă sau în teatrele de operații internaționale.

Scandalul "Bani pentru militari" vine într-un moment foarte delicat, în care statul român anunță achiziții importante de avioane, elicoptere, nave și alte echipamente, toate furnizate pe bani foarte mulți de către partenerii strategici internaționali, din NATO.

Pe la colțuri, se zvonește că acest scandal nu ar fi deloc întâmplător, că ar avea legătură tocmai cu aceste investiții, că s-ar fi iscat discuții la cele mai înalte niveluri. Cum s-or fi purtat presupusele discuțiile (implicând fondurile), nu cred că vom ști vreodată.

Pe de altă parte, nu cred nici că ar trebui să dramatizăm, să împingem situația la extremă. Să ne amintim că au mai fost perioade de criză și, până la urmă, sub o formă sau alta, s-au găsit soluții. Personal, mi se par exagerate opiniile opoziției, care spun că MApN este în incapacitate de plată. Sunt convins că militarii își vor primi până la urmă banii și că situația se va reglementa, odată cu rectificarea bugetară.

Rămâne însă chestiunea de principiu: dragi guvernanți, respectați armata! Respectați militarii și, mai ales, respectați-le drepturile.

Comentează știrea

Radu
6 septembrie 2017
esti comunist ziaristule

Clar , esti comunist ... cum adica"Sunt convins că militarii își vor primi până la urmă banii" ... pai daca eu nu am bani la magazin nu imi da de mancare . Mai clar nu se poate ... sa se opreasca salariile tuturor deminitarilor romani ,parlamentari etc si sa se dea la cei din armata,educatie ,medicina ... sa vedeti ca imiediat se vor gasi fonduri ca "ei" sa isi primeasca partea/salariul lor "muncit" cu greu.

Radu
6 septembrie 2017
Ok

Ok , scuze pentru rautati.

Lex
6 septembrie 2017
Salarii

In MapN sunt cele mai mici salarii din tot sistemul de siguranta publica,nu exista nici un spor aplicat ca si la MAI,zilele nelucratoare nu sunt platite,orele suplimentare nu sunt platite.Iar deficitul de personal URIAS.Felicitari pt .articol.

Popa
6 septembrie 2017
MAp.N o batjocoră !!!!!!!

De ce toate aceste lucruri se întâmplă numai la MApN.Cineva se joacă cu nervii acestor oameni care sunt legați de mâini și de picioare se abuzează de ei pt.că nu au voie să facă greve și nu au dreptul la sindicațe. Oare cât vor mai rezista ????????

okila
13 septembrie 2017
armata

m-ai omorat,,isi risca viata ".........a,poate din cauza alcoolului ingerat in timpul programului .Toata lumea stie ca cei mai mari betivani sunt in cadrul armatei

Dan
30 octombrie 2017
pentru dl okila

mai baiatule, la cum gandesti, mai mult ca sigur ca esti un pusti cordit care nici macar nu stia ca avem o armata. Mai bine era daca te avorta mama ta draga, era mai bine pt. noi toti. Idiotule, tu cand stai ca trantoru' pe unde stai tu (banuiesc ca nici bani nu ai) ca sa mergi in restaurante normale, baietii astia iti pazesc tie familia te retardata...Ce n-as da sa vina rusii peste noi si sa dai fata-n fata cu baietii aia din armata lor....Doamne ajuta !

Răspuns la: armata
Adăugat de : okila, 13 septembrie 2017
m-ai omorat,,isi risca viata ".........a,poate din cauza alcoolului ingerat in timpul programului .Toata lumea stie ca cei mai mari betivani sunt in...
Allison Howarts
12 ianuarie 2018
Dragoste

Buna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: [email protected] De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca, (1) Daca dori?i ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta. (3) Vrei sa fii promovat în biroul tau. (4) Vrei sa vindeci bolile mortale (5) Daca vre?i un copil. (6) Vrei sa fii bogat. (7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna. (8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara. (9) vrei o so?ie / so? [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6197 secunde