Detalii șocante despre adolescentul care a ÎNJUNGHIAT MORTAL o tânără, pe stradă

367
Detalii șocante despre adolescentul care a ÎNJUNGHIAT MORTAL o tânără, pe stradă - mandatdearestare1440009001-1445784092.jpg

Articole recomandate

Băiatul de 16 ani care a înjunghiat mortal pe stradă o tânără de 19 ani, în Bistrița, a fost reținut. Băiatul este deosebit de violent. Polițiștii au aflat că și-a bătut iubita gravidă până când aceasta a pierdut sarcina. Tânăra de 19 ani care, sâmbătă, a fost înjunghiată pe stradă în municipiul Bistrița, în apropierea Instituției Prefectului, a murit la spital, scrie romaniatv.net

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, agresorul fiind cercetat pentru omor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, procuror-șef Angela Sângeorzan, fata, care se afla împreună cu tatăl ei pe stradă, a căzut victimă agresorului, de etnie romă, după ce între părintele ei și băiat a existat un schimb de replici, ca urmare a unui conflict anterior.

Din primele cercetări, se pare că adolescentul ar fi vrut să îl atace pe tată, însă fata a sărit să își apere părintele și a fost înjunghiată.

Fata a fost rănită cu un cuțit în zona abdominală și, deși medicii de la Spitalul de Urgență Județean din Bistrița au supus-o de îndată unei operații, aceasta nu a mai putut fi salvată.

Agresorul este originar din localitatea Viile Tecii, dar locuia fără forme legale în municipiul Bistrița, scrie romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6122 secunde