Detalii din ancheta privind sfârșitul teribil al fetiței de nici doi ani, găsită în putrefacție, învelită în celofan

1750

Articole de la același autor

Sfârșit teribil pentru o fetiță de nici doi anișori: trupul ei firav a fost găsit în putrefacție, înfășurat în scutece și celofan, ascuns de mamă într-o albie. Mama a fost diagnosticată cu o afecțiune psihică și se afla sub supravegherea asistenților sociali. Polițiștii au demarat o anchetă penală pentru a stabili împrejurările în care a murit copilul, iar mama a fost audiată sub suspiciunea de crimă. În cadrul anchetei, se va stabili de asemenea dacă femeia avea discernământ.

Polițiștii constănțeni trebuie să elucideze împrejurările în care a murit o fetiță de doar un an și zece luni și, mai ales, cine este responsabil de sfârșitul ei teribil.

Miercuri dimineață, în jurul orei 11.30, o femeie din Cernavodă a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a semnala că fiica ei, Alina D., de 29 de ani, nu este de găsit, și că se teme că nepoata ei, în vârstă de un an și zece luni, ar putea să fie în pericol. Oamenii legii s-au deplasat pe strada Unirii din localitate, la adresa indicată, și au găsit-o pe mama micuței în gospodărie. Dar aceasta a încercat să fugă în momentul în care polițiștii au întrebat-o unde se află fiica ei. Căutările au scos la iveală inimaginabilul: trupușorul fetiței a fost găsit în putrefacție, înfășurat în scutece și celofan, ascuns într-o albie.

Mama a fost reținută, iar medicii legiști au preluat cadavrul copilei pentru efectuarea necropsiei. De menționat că, încă de la fața locului s-a constatat că pe trupul fetiței erau urme de violență.

Monitorizate de Protecția Copilului din 2020

Cazul mamei și al fetiței se afla în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța încă de la începutul lui 2020, având în vedere că femeia era diagnosticată cu o afecțiune psihică, iar bunica paternă a micuței a reclamat incapacitatea ei de a se ocupa de copil. Potrivit DGASPC, pe 15 ianuarie 2020, bunica paternă a sunat la Telefonul Copilului 983 și a reclamat că mama a plecat împreună cu fetița de la domiciliul din Galați, unde locuiseră până în acel moment.

„Aceasta își manifesta îngrijorarea referitor la capacitatea mamei de a se ocupa de îngrijirea fiicei sale în contextul în care aceasta era cunoscută cu probleme medicale de natură psihică. Specialiștii Serviciului Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare și Violență în Familie au purtat discuții telefonice cu bunica maternă a minorei, domiciliată în orașul Cernavodă, care a declarat că familia ei își asumă responsabilitatea creșterii și îngrijirii minorei”, au mai arătat reprezentanții direcției.

Din luna mai, mama nu a mai deschis ușa asistenților sociali veniți în inspecție

Din acel moment, a urmat o serie de verificări la domiciliul din Cernavodă, realizate de asistenții sociali de la Primăria Cernavodă, care au evidențiat că micuța avea „un mediu securizant și protectiv, asigurat de mamă și bunica maternă”. Totodată, judecătorii de la Medgidia au stabilit domiciliul copilei la mamă. Mai mult, femeia a dat declarație în fața asistenților sociali și a instanței că își ia tratamentul medicamentos în mod corespunzător.

Însă, din luna mai, femeia nu a mai deschis ușa asistenților sociali veniți în inspecție. „Prin adresa înregistrată la DGASPC Constanța sub nr. D52067/23.06.2021, primită din partea Direcției de Asistență Socială Cernavodă, suntem informați cu privire la faptul că până în data de 24.05.2021 minora a fost monitorizată săptămânal de către reprezentanții instituției. Ulterior, în data de 27.05.2021 reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cernavodă au revenit la domiciliul mamei dar aceasta nu a mai răspuns la ușă. Totodată, din cuprinsul adresei menționate anterior, reiese faptul că specialiștii DAS Cernavodă s-au deplasat și în data de 09.06.2021 la domiciliul mamei însă aceasta din nou nu a răspuns la ușă și nici apelurilor telefonice inițiate”, au mai arătat reprezentanții DGASPC.

„Ulterior primirii adresei menționate anterior, specialiștii instituției noastre au contactat telefonic reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cernavodă și le-au recomandat să se deplaseze la domiciliul mamei însoțiți de poliție și ambulanță”, au mai arătat specialiștii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3915 secunde