DETALII DE ULTIM MOMENT DESPRE VICTIMELE UCISE DE AVALANȘA DIN RETEZAT

404
DETALII DE ULTIM MOMENT DESPRE VICTIMELE UCISE DE AVALANȘA DIN RETEZAT - avalansa1024x578-1492877300.jpg

Articole recomandate

Victimele avalanșei produse sâmbătă după amiază în Masivul Retezat fac parte dintr-un grup de 51 de persoane, între care sunt foarte mulți copii, care au urcat în cursul dimineții de la Cabana Gențiana spre Vârful Peleaga (2.509 m), a declarat, pentru AGERPRES, șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

"Au dormit la Cabana Gențiana și în cursul dimineții au plecat spre Vârful Peleaga. Între membrii grupului erau și foarte mulți copii. Au fost surprinși de avalanșă la peste 2.000 de metri. Mai multe echipe au plecat în ajutorul lor. Grupul coboară acum spre Cabana Gențiana, unde sunt așteptați și li se va acorda sprijinul necesar", a explicat Bodean.

El a precizat că grupul este coordonat de o persoană care a mai fost în zonă și în alți ani.

Producerea avalanșei a fost anunțată în jurul orei 14,40 la numărul de urgență 112 de către un bărbat. Acesta a transmis că cinci persoane au fost surprinse de avalanșă și că doi copii din grup ar fi murit sub zăpadă.

Din grupul de 51 de persoane, doar 5 au fost prinse de avalanșă, din care două persoane, cei doi copii, au decedat, a precizat Bodeanu. Celelalte trei persoane sunt în afara oricărui pericol, se îndreaptă împreună cu o echipă de la Salvamont Hunedoara spre Refugiul Gențiana și urmează ca celelalte trei echipe de la Salvamont, împreună cu jandarmii, să ajungă la persoanele decedate pentru a continua procedura ce se impune în aceste cazuri", a detaliat Ovidiu Bodean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0504 secunde