Patru ani de SMURD la Constanța - mii de vieți salvate!

"Depindem de secunde. Dacă nu acționăm rapid, o viață se poate pierde"

539
1
Curaj și profesionalism - acestea sunt cuvintele care caracterizează membrii echipajelor SMURD de la Constanța și din toată țara. În ultimii patru ani, de când SMURD și-a intrat în pâine la Constanța, mii de vieți au fost salvate, iar răsplata cea mai mare pentru medici este atunci când cei salvați îi caută și le spun, din tot sufletul lor: "Mulțumesc!"

Ei sunt cei care luptă, contracro-nometru, cu moartea. Nu contează că ești bogat ori sărac, atunci când viața îți atârnă de un fir de ață ai nevoie de ei. Este vorba de membrii echipajelor SMURD, care "trăiesc" pentru a salva vieți și o parte din ei moare odată cu cei pe care nu-i mai pot menține în viață. Ei au ales să trăiască cu asta și de fiecare dată se ridică din "propria cenușă" și merg mai departe, mai ambiționați, parcă, de tot ceea ce altora le-ar părea o barieră imposibil de trecut.


Totul a început la data de 28 august 2008. Atunci s-a înregistrat primul apel de urgență pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Constanța. Cinci medici tineri, susținuți de medicul șef coordonator, dr. Rodica Tudoran, au pornit într-o aventură extrem de frumoasă. Alături de asistente și paramedici au "crescut" salvând vieți, readucând astfel speranța în sufletele a mii de oameni. Nici nu știu când au trecut patru ani! De atunci, SMURD-ul a crescut: de la trei s-a ajuns, astăzi, la nouă echipaje care pot interveni în orice clipă. Zilnic, zeci de oameni sunt salvați de medicii SMURD.

Provocarea vieții lor


Șeful SMURD Constanța, dr. Rodica Tudoran, a declarat, ieri, pentru ziarul "Cuget Liber", că ceea ce a început și a continuat așa de frumos în 2008 "a fost provocarea carierei noastre de medic". "Colegii mei sunt oameni care iubesc meseria asta. Pentru noi e o mândrie să facem parte din SMURD, iar fiecare reușită este a tuturor. Se lucrează în echipă și cu dedicație, de aceea toți cei care fac parte din SMURD nu au făcut decât să «crească» în acești ani! Un lucru este clar: trebuie să fii făcut pentru așa ceva!" - ne-a mai declarat dr. Rodica Tudoran.


"Am trăit momente grele, când am fost solicitați să ne resuscităm rudele, prietenii, colegii, sau când am pierdut pacienți tineri și copii. Nu a fost și nu este ușor, dar dincolo de toate acestea avem satisfacția de a fi salvat vieți acolo, la locul evenimentului. În tot acest timp, cadrele SMURD Constanța au devenit o echipă cu experiență și care poate face față situațiilor dificile", a mai declarat medicul coordonator SMURD Con-stanța, dr. Rodica Tudoran.

Ce înseamnă, de fapt, un "Mulțumesc"?


Unul dintre medicii cei mai vechi ai SMURD-ului de la Constanța, dr. Mihaela Radu, ne-a declarat, ieri, că, dacă celor de la SMURD nu le-ar plăcea foarte tare ceea ce fac cu siguranță nu ar face acest lucru. "Pentru noi, faptul că muncim mereu sub tensiune reprezintă un mod de a fi! Depindem de secunde; dacă nu acționăm rapid, o viață se poate pierde!", ne mărturisește dr. Mihaela Radu. Este absolut convinsă că dacă nu ar lucra în echipă, iar colegii ei, în toți acești ani, nu ar fi dat dovadă de atâta devota-ment și pasiune, rezultatele nu ar fi fost atât de bune. Cel mai greu în munca pe care o depune este, spune ea, ajungerea la caz. "Nu ni se dă întotdeauna prioritate în trafic, iar acest lucru ne îngreu-nează intervențiile și suntem puși în pericol", ne-a mai spus dr. Mihaela Radu.


Unul dintre cele mai dificile cazuri ale sale a fost atunci când unei paciente i s-a făcut rău în propria mașină. "Intrase în șoc anafilactic, nu aveam timp să ajungem la spital, așa că am acționat în mașina ei. După două săptămâni m-a căutat și mi-a mulțumit. Acest «Mulțumesc» a fost foarte important pentru mine și pentru restul colegilor", ne-a mai spus medicul. Astfel de mulțumiri sunt însă la ordinea zilei…


Mii de vieți salvate


Astăzi, SMURD Constanța are cu ce se mândri. La cei patru ani de activitate, echipajele au acționat în aproximativ 28.500 de intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Statisticile arată că, din august 2008 și până în prezent, echipajele au salvat zeci de mii de adulți și copii. "Dacă în 2008, de la inaugurare, până la sfârșitul anului, echipele de intervenții au avut doar 717 de solicitări, numărul acestora a crescut de la an la an. Astfel, în anul 2009, echipajele au inter-venit la 4.900 de cazuri și au asistat 5.046 persoane (4.725 adulți și 321 copii); în anul 2010 au intervenit la peste 8.000 solicitări, asistând 8.314 persoane (7.679 adulți și 635 copii), în 2011 au intervenit la apro-ximativ 9.000 de solicitări, asistând 9.300 persoane (8.571 adulți și 729 copii), iar de la începutul anului 2012 și până în prezent au intervenit la apro-ximativ 5.800 de cazuri, asistând 5.897 de persoane (5.362 adulți și 535 copii)", spune purtătorul de cuvânt al ISU Dorbogea, Paula Anghel. 


Comentează știrea

Lite
28 august 2012
kb

In alta tari nu vezi 2 servicii de ambulanta. .... numai aici se intampla.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0402 secunde