De necrezut: două femei împart același CNP!

12927
3
De necrezut: două femei împart același CNP! - douafemeimarioarastanescuiasi1-1331232600.jpg
Nu se cunosc, dar împart aceeași identitate. Două femei, una domiciliată în Mangalia, iar cealaltă într-o comună din județul Iași, au același nume și același cod numeric personal. Cazul a ajuns în atenția instanței de judecată din Mangalia, care trebuie să descâlcească ițele acestei situații.
În vârstă de aproape 40 de ani, cele două femei, ambele pe nume Mărioara Stănescu, nu au știut despre încurcătură până în urmă cu patru ani. Abia în 2008, când una dintre ele s-a mutat din județul Iași în Mangalia, a ieșit la iveală și eroarea a cărei victime au fost.
Marius Bodoga, șeful Direcției Locale de Evidență a Populației Iași, a explicat, pentru "Cuget Liber", cum s-a ajuns ca cele două femei să aibă același cod numeric personal: "Cele două femei provin din familii cu situații problematice și au ajuns, la puțin timp după naștere, în sistemul de protecție, fiind internate în centre de plasament din Iași. Prima născută a fost femeia care domiciliază în prezent în comuna Lunca Cetățuii din județul Iași, căreia i-a fost eliberat certificat de naștere. După un timp, când în sistemul de protecție a ajuns și cea de-a doua Mărioara Stănescu, reprezentanții centrului de plasament au verificat la Evidența Populației și au descoperit că nașterea a fost înregistrată, așa că i-a fost dat același certificat de naștere. Nefiind trecut niciun tată, nu au putut să diferențieze cele două nașteri".
Până în 2008, femeile nu au întâmpinat nicio problemă din cauza încurcăturii; abia când una dintre ele a ieșit la pensie, pe caz de boală, iar cealaltă s-a mutat la Mangalia, și-au dat seama de eroarea autorităților, căci pensia îi era virată, în mod greșit, femeii din județul Constanța.
Potrivit directorului instituției ieșene, Marius Bodoga, pentru a fi soluționată problema, la Judecătoria Mangalia a fost deschis un proces pentru înregistrarea tardivă a nașterii celei de-a doua Mărioara Stănescu.
"Practic, nașterea acesteia nu a fost înregistrată", a arătat reprezentantul Evidenței Populației. "Trebuie mai întâi să se pronunțe instanța de judecată, iar apoi se vor face demersurile pentru eliberarea unui alt certificat de naștere și inclusiv a unui alt cod numeric personal. Am înțeles că femeia din Mangalia se află în județul Iași, la niște rude, astfel că mâine (n.r. - astăzi) ne vom întâlni cu ea, pentru a vedea cum putem să îi fim de ajutor", a adăugat directorul.

Verdictul judecătorilor, în aprilie
Dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat la sfârșitul lui 2010. Au fost solicitate, pe rând, acte oficiale din partea Serviciului de Evidența Populației Mangalia, serviciului similar din Iași, dar și către centrul de plasament Bucium, pentru a fi transmise extrasele din registrul intern, unde sunt consemnate datele referitoare la cele două persoane cu numele Mărioara Stănescu. După mai bine de un an, timp în care au fost adunate actele solicitate, instanța de judecată a rămas în pronunțare, urmând să dea un verdict pe 17 aprilie.

Comentează știrea

you
9 martie 2012
prostia romaneasca

Tanti pana ce se misca romanii nostrii dureaza. Mai ales cat de incet si comod lucreaza si stai asa putin sa nu mai si uite cateodata de dosarul dumneavoastra.Cu instantele prin Romania cam greu tare dar si incet mai incet ca melcul. Pentru un certificat transcris la care nu mi s-a scris data de nastere a durat nenica dar tot asa numai prin instanta,si pana la urma urmei si-au dat seama ca de fapt nu era de meseria lor si ca era de fapt a celor de la primarie de la stari civile. Dar a fost asa o umilinta,la care cand ne prezentam la tribunal nici judecatorii nu stiau despre ce exact este vorba si nici nu prea stiau de unde sa inceapa problema. Noi doar ne-am trezit cu anunt in posta sa ne prezentam la tribunal. Dar prea tarziu isi dau seama numai dupa ce te umilesc. Mare prostie e prostia romaneasca. Sper ca sau mai schimbat si au mai venit si oameni noi...si cu idei mai noi si mai rapide.. Doamna Stanescu va doresc sa va rezolva-ti cazul cu succes si cat mai usor,mai laes sa nu va poarte pe drumuri.

mayya
9 martie 2012
curios

Sunt tare curioasa la ce concluzie vor ajunge judecatorii...S-a nascut sau nu cea de a doua Mioara Stanescu...Doamna Stanescu va doresc bafta...o sa averto nevoie...ca daca vreun judecator ajunge la concluzia ca nu v-ati nascut si ca sunteti una si aceeasi cu prima Mioara Stanescu...o sa aveti probleme mari...de identitate....in romania pana si mortii sunt condemnati la inchisoare pe viata, iar daca nu se prezinta la penitenciar sunt dati in urmarire penala...deci e posibil orice..

klaudia
11 aprilie 2012
acelasi CNP la doi copii

in luna ianuarie 2012 cand am fost la politie sa-i fac pasaport micutului .............. hopa acelasi CNP il mai avea inca un baietel.Acum vreau sa aflu a cui este greseala................. cine greseste tre sa plateasca .Va dati seama daca nu era descoperit ?dupa ani de zile daca celalat copil facea vreo belea intra pustiul meu la inaintare................Exista vreo lege in aceasta privinta?Va rog , cine are cunostinte sa-mi spuna si mie incotro sa o iau....................Multumesc

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 25 Februarie 2012
Stire din Politică-Administrație : Cine e viceprimar la Mangalia?
Pagina a fost generata in 0.2858 secunde