Cum pot să scape evazioniștii de pușcărie

937
3
Cum pot să scape evazioniștii de pușcărie - fondcumscapaevazionistiidepuscar-1391621832.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor Constanța au dus, și anul trecut, o luptă aprigă împotriva evaziunii fiscale. Una dintre principalele obiective ale oamenilor legii a fost să recupereze cât mai mult din prejudiciul adus de evazioniști bugetului de stat. 


Diminuarea și combaterea evaziunii fiscale este un deziderat al autorităților, astfel că, în ultimii ani, atenția polițiștilor de la serviciile de Investigarea Fraudelor s-a concentrat în acest sens. Iar la Constanța, având în vedere și faptul că este județ de graniță, și vecinătatea cu portul, lupta a fost mai aprigă decât în alte părți ale țării. Iar statisticile arată că, pe această linie de muncă, anul trecut, polițiștii constănțeni nu au avut timp să răsufle. 
Astfel, potrivit comisarului șef Ioan Tomescu, șefului Serviciului Investigarea Fraudelor, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, "numărul dosarelor penale înregistrate a crescut compa-rativ cu anul 2012. Au fost înregistrate cu aproximativ 500 de dosare mai mult decât în anul precedent". Creșteri au fost înregistrate la toate capitolele: numărul de infracțiuni constatate, numărul de dosare finalizate, numărul de persoane reținute și arestate, iar ulterior trimise în judecată.
"Așa cum știe toată lumea, în 2013 s-a pus accent pe constatarea infracțiunilor de evaziune fiscală, pe soluționarea lor și recu-perarea prejudiciului adus bugetului de stat prin comiterea acestor fapte. Am constatat că o modalitate des folosită de cei care încalcă legea este să nu-și înregistreze veniturile, pentru a diminua datoria către bugetul de stat. Înregistrează cheltuieli fictive, prin facturi fictive, totul pentru a diminua baza de impozitare", a arătat comisarul șef, adăugând că verificările polițiștilor sunt, însă, din ce în ce mai dese și mai complexe, tocmai pentru ca mai mulți evazioniști să răspundă pentru faptele lor. 


100 de evazioniști constănțeni au dat banii înapoi 
Nu înseamnă, însă, că toți cei prinși că au înșelat statul și s-au sustras de la plata impozitelor de stat ajung după gratii. Interesul statului este, până la urmă, să-și recupereze prejudiciul, nu să umple închisorile, mai ales cu pungași care nu au vrut să plătească impozitul pentru salariile angajaților! 
Potrivit legislației, evazioniștii care își recunosc vina și plătesc prejudiciul se aleg doar cu o amendă. Iată ce prevede art. 10 al Legii 241/2005: "În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumă-tate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 de euro, în echivalentul monedei naționale,  se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 de euro, se aplică o sancțiune adminis-trativă, care se înregistrează în cazierul judiciar". În Constanța, anul trecut, au fost anchetate peste 500 de dosare privind evaziunea fiscală, în care au fost cercetate 424 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 100 de învinuiți și-au recunoscut vina și au fost recuperați aproximativ 3 milioane de lei din prejudiciul creat. 
De asemenea, polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni con-travenționale, în valoare de aproa-pe 600.000 de lei, și au confiscat bunuri de peste 1 milion de lei. 


Acțiunea "Vatra" 
Unul dintre domeniile unde polițiștii de la SIF Constanța și-au concentrat atenția, anul trecut, și o vor face și anul acesta, este cel al panificației. 
"În septembrie 2013 s-a diminuat TVA-ul la produsele de panificație, de la 24% la 9%, iar activitatea intensă în acest domeniu a avut drept scop asigurarea că prețul produselor de panificație va scă-dea, nu invers. Am avut numeroase acțiuni, pe care le vom continua și anul acesta, pentru a-i discipliniza pe producătorii de produse de panificație, căci se cunoaște faptul că mulți dintre ei nu înregistrează veniturile în întregime, nu încheie contracte de muncă cu angajații. Sunt nume-roase brutării de cartier, cu 6 - 7 oameni, care s-au ascuns până în prezent controalelor organismelor abilitate", a declarat cms. șef Ioan Tomescu, pentru "Cuget Liber". De altfel, prin aceste acțiuni se continuă activitatea din ultimii ani a polițiștilor, privind evaziunea cu cereale. 
În cifre, acțiunile polițiștilor constănțeni din campania "Vatra", cum a fost denumită la nivel național, s-a concretizat astfel: au fost constatate 60 de infracțiuni și un prejudiciu de peste 15 milioane de lei; au fost cercetate 70 de persoane, au fost confiscate 2.000 de tone de produse, pentru care producătorii nu aveau acte, și aplicate sancțiuni contravenționale de 600.000 de lei. 


Comentează știrea

AFACEREA TA
6 februarie 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

vox dei
6 februarie 2014
wer

pt a-i discipliniza . lol

adrian chis /brasov
6 februarie 2014
evaziune fiscala

pai brea nea Tomita de unde sa ti mai dau eu spaga din produse petroliere daca nu fac evaziune.zi mata.....

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.832 secunde