CRIMINAL ROMÂN, CĂUTAT DE 16 ANI, ARESTAT ÎN COSTA RICA

297
CRIMINAL ROMÂN, CĂUTAT DE 16 ANI, ARESTAT ÎN COSTA RICA - dorucristianpilutuncriminalroman-1529045674.jpg

Articole recomandate

Doru Cristian Piluț, un criminal român, a fost arestat în Costa Rica și va fi extrădat. Bărbatul a ucis un om cu mâinile goale în urmă cu 22 de ani. După ce a fost condamnat definitiv, Piluț a reușit să dispară.


În vârstă de 41 de ani, Doru Cristian Piluț a fost arestat joi la prânz în fața complexului sportiv din Jauri, în La Fortuna de San Carlos, de către agenți din cadrul Interpol și de polițiști locali. Românul era căutat de 16 ani, după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor cu circmustanțe agravante, informează observator.tv.


În 1996, pe când avea doar 19 ani, Doru Cristian Piluț a lovit un vecin din Turda, împreună cu tatăl său, Iacob. Bărbatul a fost bătut cu pumnii și picioarele, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că a fost vorba despre omor cu premeditare. Agresorii s-au oprit numai după ce s-au asigurat că victima murise, notează sursa citată.


Doru Cristian Piluț apare pe site-ul Poliției Române la categoria "persoane urmărite"

Doru Cristian Piluț a fost condamnat definitiv, alături de tatăl lui, în 2002. La scurt timp după pronunțarea sentinței, bărbatul a dispărut. Deși a fost dat în urmărire internațională, bărbatul parcă a intrat în pământ.


Recent, Piluț a fost găsit în Costa Rica, unde lucra în agricultură într-o localitate din zona montană, situată în nordul țării. Anterior, românul făcuse taximestrie clandestin în San Jose, capitala statului Costa Rica.


Doru Cristian Piluț ar fi intrat ilegal în țară, după cum scrie presa din Costa Rica. Bărbatul originar din Turda trăia în concubinaj cu localnică, iar cei doi au un copil. După ce Piluț a fost arestat, autoritățile au început demersurile pentru extrădare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9051 secunde