COVID-19 / Nelu Tătaru: Vârful epidemiei în România, între 20 și 25 aprilie!

223
COVID-19 / Nelu Tătaru: Vârful epidemiei în România, între 20 și 25 aprilie! - 1-1586515498.jpg

Articole recomandate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Piatra Neamț, că specialiștii ministerului estimează că vârful epidemiei de coronavirus va fi atins în România între 20 și 25 aprilie, potrivit Agerpres. El a precizat, cu prilejul unei vizite de lucru la Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț, că o eventuală scădere a numărului de noi cazuri de infectare cu virusul COVID-19 ar putea fi înregistrată spre sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie.

"Avem o estimare ca în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 spre 25 să avem un vârf, dar, mă repet, acest vârf depinde foarte mult de implicarea atât a noastră ca parte medicală, cât și a populației, prin respectarea unei norme, implicare care va duce ori la un vârf ascuțit în care vom avea un număr mare de cazuri, nu poate 10.000, poate și mai multe, cazuri la un moment dat, fiind severe, poate vor sufoca activitatea spitalelor și în special a secțiilor de terapie intensivă, ele fiind cele care necesită un suport cardio-vascular sau respirator sau putem avea un urcuș mai lent cu un număr de cazuri care să nu se dubleze de la o zi la alta și cazurile să fie asimptomatice, ușoare și medii, încât să ne dea nouă posibilitatea ca unități medicale să putem interna, trata și externa alți pacienți care se infectează cu coronavirus. Poate să ne gândim spre a doua jumătate a lunii mai, începutul lunii iunie să vedem un număr de cazuri din ce în ce mai mic, cazuri noi mă refer, ca să putem trata în liniște cazurile vechi și să ne gândim la o evoluție spre vară ca să trecem peste acest hop", a afirmat Tătaru.

Ministrul Sănătății a avut o întrevedere cu autoritățile administrative și medicale locale, dar și cu personalul medical din unitatea sanitară din Piatra Neamț. Nelu Tătaru el a fost însoțit de coordonatorul regional desemnat pentru gestionarea crizei de COVID-19 în Regiunea Nord- Est, Lucian Indrei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Aprilie 2020
Stire din Sport : Bundesliga s-ar putea relua pe 9 mai
Vineri, 10 Aprilie 2020
Stire din Sport : Turneu inedit organizat de NBA
Pagina a fost generata in 0.5612 secunde