Coșmarul înmatriculărilor auto. Mașini trase forțat pe dreapta

2115
3

Articole de la același autor

Situație incredibilă la Constanța. Autoritățile nu pot rezolva întreaga procedură pentru înmatriculările autoturismelor în 90 de zile și, prin urmare, șoferii sunt nevoiți să stea cu mașinile trase pe dreapta. Altfel, șoferii riscă de la 1 la 3 ani  de închisoare sau amendă în cazul în care sunt depistați în trafic. 


Eliminarea timbrului de mediu a generat un uriaș val de înmatriculări auto, la nivelul întregii țări. Deși autoritățile se așteptau ca numărul autoturismelor să crească, situația pare să fi scăpat de sub control, iar respectarea termenelor legale este o misiune aproape imposibilă. Pentru a ne putea da seama cine este responsabil de această situație, am stat de vorbă cu șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Constanța, comisarul șef Liviu Vîrșă. 


"Noi eliberăm numerele roșii pentru o perioadă de 90 zile. Oamenii trebuie să înțeleagă că depunem toate eforturile posibile. Termenul legal este de 20 de zile pentru soluționarea cererilor, însă noi suntem cu programările la o săptămână distanță. Nu are cine să proceseze atâtea cereri și documente pe care ni le depun cetățenii. Avem trei ghișee de înmatriculare, fiind zilnic depuse cel puțin 90 de dosare per ghișeu. Vorbim, în total, de 270 de dosare pentru înmatriculare. În tot acest timp, lucrătorii trebuie să proceseze și să rezolve și alte cereri, pe lângă dosarele de înmatriculare", a declarat, pentru "Cuget Liber", comisarul șef Liviu Vîrșă, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto din Constanța. 


Șoferii spun că partea cea mai grea vine abia după ce sunt scoase numerele roșii. Aceștia sunt nevoiți să aștepte mai bine de trei luni pentru a fi programați la Registrul Auto Român Constanța. De cealaltă parte, conducerea RAR neagă această situație. 
"Ne confruntăm cu un aflux de solicitări care depășește capacitatea medie de lucru a reprezentanțelor teritoriale. 


Totuși, conducerea RAR caută în permanență soluții care, în termen cât mai scurt, să vină în sprijinul clienților, cum ar fi urmărirea zilnică a gradului de utilizare a programărilor deja alocate și suplimentarea în consecință a locurilor disponibile, administrarea acestora devenind astfel un proces dinamic. Drept urmare, primul loc disponibil pentru programare la RAR Constanța este în luna noiembrie 2017", au precizat reprezentanții Registrului Auto Român. 


Potrivit mai multor cetățeni care s-au programat la RAR în ultima perioadă, următorul loc disponibil este la începutul lunii februarie. Am încercat să stăm de vorbă despre aceste neconcordanțe cu Adrian Bizineche, șeful RAR Constanța, însă acesta a refuzat orice discuție, motivând că nu îi este permis să comunice cu presa. 


Registrul Auto Român va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017. Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand. 


Comentează știrea

Dragnea
15 noiembrie 2017
NIȘTE INCOMPETENȚI ȘI MILIȚIENII ȘI CEI DE LA R.A.R

Niște incompetenți și MILIȚIENII și cei de la R.A.R. , să vă spună ăștia ce spăgi fac zilnic vin samsarii și le încarcă buzunarele cu bani m-ai vin și "cunoștințele " și de aceea este aglomerat , dar nu recunosc nici MILIȚIENII și nici cei de la R.A.R

Cetatean
15 noiembrie 2017
Laur intrat pe pile

Despre atitudinea lui LAUR de la ghiseul de nr provizorii cand faceti un reportaj? Un infect cu pile

costica
16 noiembrie 2017
operator pc

Bani acasa, garantat, avem DOVADA VIDEO! Iti vom arata DOVADA VIDEO cu OAMENI REALI care deja AU CASTIGAT BANI folosind aceasta oportunitate noua si unica! Vei castiga si tu bani aici, garantat, simplu si eficient! Iti oferim contract si seriozitate maxima! Cauta-ne urgent si cere mai multe informatii la adresa noastra de email: pacurarucostica1963@gmail com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4939 secunde